Economie

Licitații pentru parcuri eoliene și solare: Condițiile de participare

Condițiile de participare la prima licitație pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice cu o capacitate totală de 165 MW au fost prezentate vineri 12 iulie, în cadrul conferinței „Tranziția energetică: Lansarea primelor licitații pentru capacități mari de energie regenerabilă în Republica Moldova”, organizată de Ministerul Energiei, în parteneriat cu UE și Comunitatea Energetică.

Potențialii investitori, instituții financiare și alte părți interesate au făcut cunoștință cu proiectul documentației de licitație și au pus în discuție evoluția sectorului în Moldova și Europa, reglementările curente și obiectivele legale de atins, precum și modelele inovative de finanțare și factorii cheie de succes, dar și oportunitățile de creare a parteneriatelor de succes, transmite sursa.

Aflux de investiții private desconcentrate în energie regenerabilă

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că, de la intrarea în vigoare a Legii privind promovarea energiei regenerabile în 2018, au fost utilizate doar două dintre cele trei instrumente de sprijin – contorizarea netă și tarif fix, care au adus în economia țării peste 100 MW de energie regenerabilă.

Potrivit acestuia, niciodată nu au venit în Moldova atât de multe investiții private desconcentrate în energie regenerabilă. Însă, instrumentul care trebuia să aducă cele mai multe capacități de energie regenerabilă – licitațiile pentru preț fix – abia acum vor fi lansate.

Publicarea anunțului și a documentelor de licitație urma să fie făcută deja, dar pe ultima sută de metri au intervenit unele modificări și s-a amânat pe săptămâna viitoare, a precizat Victor Parlicov.

Ministrul a subliniat că obiectivul Ministerului Energiei este de a avea un proces competitiv, cu cât mai mulți participanți, pentru a avea prețuri finale cât mai mici pentru consumatori. În acest sens, documentația de licitație a fost consultată pe larg cu toate părțile interesate și au fost luate în considerare sugestii de îmbunătățire a acesteia. Totodată, Ministerul s-a preocupat de îmbunătățirea condițiilor de finanțare pentru investitori.

Energie verde, sigură și la prețuri accesibile

„Am obținut acceptul de principiu al Corporației de Finanțare pentru Dezvoltare pentru a emite garanții de asigurare a riscurilor politice de țară pentru proiectele regenerabile din Republica Moldova. Astfel, putem diminua riscul politic și respectiv rata dobânzii la care se vor finanța aceste proiecte cu cel puțin 3-4 puncte procentuale. Asta înseamnă că participanții la licitații vor putea licita cu prețuri mai joase, ori scopul nostru final este să avem energie verde, sigură și la prețuri accesibile”, a spus ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova, a subliniat că tranziția către resurse de energie mai curată este esențială pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE până în 2030.

Potrivit lui, cu ajutorul energiei regenerabile, Moldova își poate asigura independența energetică, reducând vulnerabilitatea și șantajul din partea actorilor străini, totodată asigurând o securitate energetică stabilă.

„Pentru a atrage mai multe investiții în energia regenerabilă, este important ca Republica Moldova să stabilească un sistem clar de echilibrare a rețelei electrice și să aloce resurse în acest sens”, a declarat Jānis Mažeiks.

Dirk Buschle, director adjunct al Secretariatului Comunității Energetice, este de părere că tenderul va schimba sectorul energetic din Moldova spre bine. Este necesar să se lucreze cu companiile care fac aceste investiții, să aibă un sistem de garanții robust pentru viitor și să fie parte a piețelor energetice ale UE.

Se așteaptă investiții de aproximativ 190 milioane de euro

Prin această licitație se așteaptă investiții de aproximativ 190 milioane de euro în construcția de parcuri eoliene și fotovoltaice. Se estimează că, după finalizarea procesului de conectare a centralelor electrice, ponderea energiei produse din surse regenerabile va crește de la 10% până la 16,6%, contribuind semnificativ la atingerea angajamentului de avea o pondere de 27% în consumul total până în 2030, țintă stabilită în proiectul Planului Național Integrat pentru Energie și Climă.

Conform cerințelor de participare simplificate și debirocratizate, câștigătorii concursurilor vor primi un preț fix garantat pentru o perioadă de 15 ani, pentru energia electrică generată. Prețul fix garantat va fi determinat în cadrul procedurii de licitație și nu poate depăși prețul plafon în valoare de 1,5 lei/kWh eolian și de 1,67 lei/kWh solar, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru capacități mari de regenerabile a fost alocată o capacitate totală de 165 MW, împărțită după tehnologii – 105 MW pentru instalații eoliene și 60 MW pentru fotovoltaice. Depunerea, recepționarea cererilor, a ofertelor tehnice și financiare este preconizată, începând cu luna septembrie 2024, mai multe detalii urmând a fi oferite în anunțul de inițiere a procedurii de licitație care va fi publicat săptămâna viitoare.

Avize multe, capacităţi încă puţine

În prezent, la nivelul Sistemului Electroenergetic Național (SEN) sunt conectate centrale electrice regenerabile cu o capacitate de 306,58 MW, conform datelor operatorului de sistem și transport (OST), Moldelectrica, excluzând contorizarea și facturarea netă.

Potrivit Moldelectrica, în primele șase luni ale anului 2024, întreprinderea a emis 28 de avize de racordare, cumulând o putere totală de 317,3 MW. La finele anului 2023, erau valabile avize de racordare pentru instalații de producere cu o putere totală de 1705,03 MW, inclusiv 735 MW – pentru centrale electrice fotovoltaice, 20,99 MW – pentru centrale electrice de cogenerare, 939,5 MW – pentru centrale eoliene, 10 MW – pentru instalații de stocare a energiei electrice.

#Licitații

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button