12 mari întreprinderi din Republica Moldova vor raporta emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Directiva europeană privind comercializarea carbonului.
Aceasta va fi „transpusă parțial în legislația Republicii Moldova, cu sprijinul UE și PNUD”, se arată într-un comunicat de presă al proiectului EU4Climate Moldova.
Cele 12 întreprinderi au în total o capacitate de generare de aproape 3,3 mii de MW. Printre acestea se numără întreprinderi din sectorul energetic, precum Termoelectrica și CET-Nord, dar și din sectorul industrial, cum ar fi Bucuria SA, Lafarge Ciment Moldova, Suedzucker Moldova, fabrica de cărămidă Macon, fabrica de porțelanuri Sigiliu Lux și fabricile de sticlă Glass Container Company și Glass Container Prim.
Proiectul EU4Climate, finanțat de UE și implementat de PNUD, a acordat suport Ministerului Mediului pentru identificarea întreprinderilor care vor cădea sub incidența noilor reglementări, elaborate în baza Directivei UE. De asemenea, a fost elaborat regulamentul privind emisiile de la instalațiile staționare, precum și modificări la Legea privind protecția mediului înconjurător, aceasta fiind completată cu un capitol privind schimbările climatice.
ETS este ultima Directivă din capitolul „Politici Climatice” al Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care urmează a fi transpusă și aprobată la nivel național. Până în prezent au fost transpuse Directiva privind calitatea benzinei și motorinei, Regulamentul privind substanțele care distrug stratul de ozon și Regulamentul privind gazele fluorurate cu efect de seră.
Anterior, UE și PNUD au acordat sprijin pentru actualizarea sistemului național de monitorizare, verificare și raportare a emisiilor de GES în conformitate cu cerințele Acordului de la Paris.
Cu un buget total de 8,8 milioane de euro, proiectul EU4Climate se desfășoară în perioada 2019-2022 și are mai multe componente, printre care actualizarea Contribuțiilor Naționale Determinate la Acordul de la Paris, elaborarea strategiilor naționale de dezvoltare cu emisii reduse către anul 2050, introducerea și consolidarea cadrului de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră și altele.