Politică

Mazeiks compară nostalgia moldovenilor pentru URSS: Ambii au familii noi

Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, consideră că faptul că unii cetățeni ai Republicii Moldovei refuză să vadă ajutorul pe care-l acordă Uniunea Europeană țării noastre se datorează „nostalgiei” față de trecut, adică URSS.

Oficialul european a comparat situația cu o primă relație romantică care a fost abuzivă: femeia s-a despărțit de bărbat din cauza violenței la care era supusă, ulterior și-a creat o familie, însă chiar și peste ani continuă să aibă „memorii calde” despre persoana care „i-a plăcut” cândva. Precizările au fost făcute într-un interviu pentru jurnalistul Nicolae Chicu, publicat pe 26 iulie, transmite sursa.

Ambasadorul UE a fost întrebat cum explică faptul că „mulți” oameni din țara noastră nu văd sau refuză să vadă ajutorul pe care-l acordă Uniunea Europeană Republicii Moldova.

Janis Mazeiks a declarat că o parte a situației date se explică prin faptul că aceste persoane sunt integrate în spațiul informațional de limbă rusă, iar „acolo, de multe ori, nu este informare, ci dezinformare”. De asemenea, oficialul a spus că, în opinia sa, în cazul unor persoane, refuzul de a vedea sprijinul UE pentru Republica Moldova, se datorează „nostalgiei” după vremurile trecute.

„Pentru mine, cred că asta e mai mult vorba despre nostalgie, timpurile din trecut. Îmi amintește de o persoană care se gândește la prima lui dragoste. Probabil a fost cu 30 de ani în urmă, când ambii erau tineri și frumoși, și poate nu s-a terminat totul cu bine. Poate el era violent în această relație. Iată de ce relația s-a terminat. Acum ambii au familii noi. Și familia crește, și este o familie cu persoane total diferite, dar oricum ai aceste memorii calde despre cineva de care ți-a plăcut cu 30 de ani în urmă. Iată, într-un fel, aceste sunt sentimentele oamenilor”, a explicat acesta.

Potrivit ambasadorului, în acest caz, trebuie pus accent pe lucrurile raționale pe care le oferă Uniunea Europeană.

„De asta trebuie să ne gândim la aceste lucruri raționale pe care UE le oferă. Fie că este comerțul UE cu Moldova: sau două treimi din exporturile moldovenești ajung pe piețele UE, în timp ce exporturile spre Federație Rusă reprezintă 3%. Fie că e vorba de asistența oferită Moldovei: noi suntem de departe cel mai mare donator. Sau e vorba despre fortificarea Moldovei, pentru ca ea să devină o țară puternică, democratică, unde eu cred că regulile care sunt cerute de UE sunt cele care fac ca țara voastră să devină mai puternică”, a menționat el.

#Mazeiks #URSS

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button