Deputații vor examina, la ședința în plen de joi, 28 iulie propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, 27 iulie suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din data de 28 și 29 iulie, care vor fi transmise live de către RLIVE.MD și RLIVE TV, transmite sursa.
Potrivit Parlamentului, printre subiectele propuse suplimentar de comisiile permanente se numără proiectele de modificare a legii culturii, legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, legii cu privire la medicamentele de uz veterinar.
Pe agenda ultimelor ședințe plenare din sesiunea de primăvară mai figurează examinarea proiectului de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, modificările la măsurile privind implementarea Programului „Prima Casă”, proiectul care simplifică procedurile de racordare a instalațiilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumatorii casnici și inițiativa legislativă care prevede acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru cetățenii care revin cu traiul în Republica Moldova.
Deputații vor mai dezbate proiectul noului Cod electoral, dar și Raportul Comisiei Electorale Centrale pentru anul 2021 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
Ședința Parlamentului de mâine va începe la ora 10:00.