Societate

Ministerul Educației propune admiterea în liceu cu nota minimă șase

Nota medie minimă pentru admiterea în liceu ar putea fi schimbată în acest an, potrivit unor modificări la Regulamentul de admitere în liceu propuse de Ministerul Educației și Cercetării. Ministrul Dan Perciun a subliniat că elevii cu nota șase vor putea fi acceptați la studii liceale.

„Pornim cu ideea introducerii acestei medii minime pentru că totuși materialul de la liceu are totuși un anumit grad de complexitate și atunci pentru a-l putea însuși, prezumăm noi că și rezultatele de la gimnaziu trebuiau să atingă un nivel minim și nouă ne pare că șase nu este o cerință tocmai înaltă. În analiza noastră preliminară de impact vorbește de circa 1.500 de elevi care anul trecut nu au depășit acest prag, respectiv în cazul copiilor care nu reușesc să atingă acest nivel, întotdeauna este opțiunea unui colegiu sau a unei școli profesionale”, susține Dan Perciun, transmite sursa.

De asemenea, ministrul a anunțat că în acest an,  autoritățile din educație vor începe mai devreme evaluarea instituțiilor de învățământ pentru a stabili dacă acestea întrunesc toate condițiile pentru a deschide clase liceale.

După consultările publice, noul regulament de admitere urmează să fie propus spre aprobare săptămâna viitoare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button