Centrul Național Anticorupție a efectuat percheziții la Inspectoratul de Poliție Edineț, vizând cinci angajați ai Serviciului de Patrulare, printre care și șeful acestuia. Potrivit anchetatorilor, șeful serviciului ar fi primit lunar bani și bunuri – inclusiv 90 de metri steri de lemn și aproape 47.000 de lei – pentru a permite desfășurarea ilegală a unor activități comerciale cu masă lemnoasă, conform sursei.
În paralel, patru subalterni sunt suspectați că au luat bani de la șoferi pentru a ignora încălcările rutiere, între aprilie și iunie 2025. Pe baza probelor, au fost deschise cinci dosare penale pentru corupere pasivă. Șeful serviciului a fost reținut, iar ceilalți patru sunt cercetați în libertate. Investigațiile continuă.
Imagine: ilustrativă, sursa