PoliticăSocietate

Moldova, mai aproape de UE și mai prietenoasă cu mediul! Guvernul vrea să reducă emisia gazelor cu efect de seră cu 70%

Republica Moldova a aderat la Programul LIFE al Uniunii Europene. Acordul a fost parafat la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu Comisarul UE pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, transmite sursa.

Șefa Guvernului de la Chișinău a exprimat recunoștința pentru încrederea acordată țării noastre. Gavrilița a menționat importanța Programului LIFE și a încurajat instituțiile publice și private, dar și organizațiile din societatea civilă, să-l acceseze.

„Accederea la acest program arată că, deși drumul de aderare a țării noastre la UE este unul lung, în numeroase sectoare am făcut deja pași concreți în direcția integrării”, a declarat prim-ministra.

În cadrul întrevederii, oficialii au vorbit despre reforma sectorului de mediu și politica de climă, care au un rol prioritar în cadrul agendei de asociere a Republicii Moldova. Prim-ministra s-a referit aici la atenția acordată Pactului Verde European și adaptării cadrului normativ la principiile acestuia, dar a evidențiat și subiectele de pe agenda Guvernului: ridicarea gradului de împădurire a țării și gestionarea deșeurilor.

„Schimbările climatice ne afectează pe toți. De aceea, obiectivul nostru național este reducerea necondiționată cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. Am făcut acest angajament pentru că vrem să lăsăm copiilor noștri o Moldovă mai verde și mai curată, dar și pentru că înțelegem că numai cu eforturi globale susținute vom putea combate criza climatică care amenință întreaga omenire”, a punctat șefa cabinetului de miniștri.

La rândul său, comisarul european a precizat că „provocările pe care le confruntați sunt semnificative, dar, aderând la Programul LIFE, Republica Moldova demonstrează că este hotărâtă să le înfrunte și să le transforme în oportunități. Programul va contribui semnificativ la tranziția către o economie durabilă, bazată pe surse regenerabile de energie, care va proteja și îmbunătăți calitatea mediului și va combate degradarea ecosistemelor”.

Conform lui, datorită programului, țara noastră va primi suport pentru a reduce poluarea, a îmbunătăți sănătatea populației, a pregăti economia pentru viitor și a implementa proiecte de mediu și referitoare la schimbări climatice.

Programul LIFE este inițiativa Uniunii Europene, dedicată exclusiv mediului. Din 1992, prin intermediului programului, au fost cofinanțate peste 5600 de proiecte, iar pentru anii 2021-2027 este destinat un buget de 5,43 miliarde euro în acest scop, cifra constituind 0,48% din bugetul total al UE.

După întrevedere și semnarea acordului, Gavrilița și Sinkevičius au plantat arbori în Grădina Botanică din Capitală.

#Moldova #UE #mediul #Guvernul

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button