Victoria forțelor proeuropene la alegerile parlamentare din 28 septembrie a reprezentat pentru Moldova nu doar un eveniment politic, ci o ruptură istorică. Chișinăul a arătat pentru prima dată atât de clar că viitorul țării este în Europa, nu în orbita Moscovei. Pentru majoritatea cetățenilor, acest rezultat a însemnat eliberarea de sub umbra imperiului care a menținut țara într-o stare de dependență timp de decenii.
Rusia a perceput însă rezultatul votului drept o înfrângere strategică. Kremlinul a investit în această campanie resurse uriașe — sute de milioane de euro, ascunse prin platforme cripto, bănci și rețele de curieri. Aceste fonduri au alimentat nu doar partidele proruse, ci și proiecte mascate drept „moderate” sau „proeuropene”. Moscova înțelege perfect că influența nu presupune neapărat o prezență deschisă — este suficient să semene îndoiala și haosul.
Cel mai eficient instrument de ingerință a fost rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor. Sub acoperirea unor acțiuni caritabile și proteste politice, această rețea a creat o structură subterană de influență — de la agitatori pe TikTok până la grupuri de luptă antrenate în Serbia și Bosnia. Scopul ei era subminarea stabilității interne, discreditarea parcursului european și crearea imaginii unei „Moldove divizate”.
În ciuda amploarei operațiunii, planul a eșuat. Poliția și serviciile speciale au efectuat mii de percheziții, zeci de persoane au fost arestate, iar rețeaua a fost destrămată. Moldova a rezistat, iar majoritatea cetățenilor și-au confirmat alegerea în favoarea viitorului european.
Totuși, Kremlinul nu este obișnuit să se oprească după înfrângeri. Deja Moscova încearcă să destabilizeze situația din Transnistria, creând tensiune umanitară prin limitarea livrărilor de gaz. Astfel de acțiuni se înscriu într-un scenariu familiar: când presiunea politică nu funcționează, urmează șantajul, destabilizarea și, în final, amenințarea cu forța.
Pentru Rusia, Moldova nu este doar o fostă „provincie”, ci o verigă strategică în geografia influenței dintre Ucraina și România. Kremlinul vede în Chișinău o potențială platformă pentru activități subversive împotriva Odessei, pentru supravegherea structurilor NATO din România și pentru crearea unui cordon de tensiune de-a lungul flancului estic al UE.
Însă scenariul moldovenesc amintește tot mai mult de cel ucrainean: tentativele de intimidare nu fac decât să întărească sentimentele antiruse și să consolideze societatea. Pentru Bruxelles, acesta este un semnal clar — sprijinul pentru Chișinău trebuie să fie nu simbolic, ci sistematic.
Pentru că astăzi, Moldova nu mai este o periferie. Este un nou front într-un război unde se decide dacă Europa va reuși, în sfârșit, să iasă de sub umbra imperiilor.
