Moldovagaz e nevoită să plătească bani şi pentru compania Rotalinpoză simbol
Aceasta se prevede în proiectul de hotărâre, ce urmează a fi adoptat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în cadrul unei şedinţe ordinare din 27 octombrie, transmite sursa.
Cine este de vină?
Curios este că, potrivit legislaţiei, aceste costuri urmau a fi aprobate de ANRE încă în luna iunie 2023, adică s-a întârziat cu patru luni de zile.
„Conform prevederilor pct.21 din Metoda de determinare a mărimii contribuțiilor financiare achitate de furnizorii de pe piața cu amănuntul a gazelor naturale pentru acoperirea costurilor stocurilor de securitate de gaze naturale, aprobată prin Hotărârea ANRE nr.277/2023, termenul de prezentare a calculelor de către SA „Energocom” era 30 iunie 2023”, precizează autoritatea de reglementare într-un răspuns pentru Mold-Street.com.
ANRE dă vina pentru tergiversarea adoptării unei astfel de decizii pe conducerea Energocom.
„În luna august ANRE a înaintat o prescripție în adresa SA „Energocom” privind neprezentarea Calculului stocurilor de Securitate. SA „Energocom” a prezentat calculul respectiv la data de 15 septembrie 2023”, explică Agenţia.
Victor Bînzari, directorul general interimar al Energocom susţine că astfel de calcule au fost prezentate la ANRE, doar că ele au necesitat mai multe precizări şi documente.
„De exemplu ei (ANRE n.r.) luau în calcul toate stocurile noastre, dar gazul procurat din banii BERD nu poate fi catalogat ca stoc”, a declarat pentru Mold-Street.com şeful Energocom.
Potrivit lui Bînzari, toate acestea au necesitat mai multe şedinţe şi documente confirmative, extrase din Ucraina, unde se află stocurile, respectiv a fost nevoie de mai mult timp pentru a duce la capăt calculele.
Moldovagaz plăteşte: cum vor fi distribuite costurile
Potrivit calculelor ANRE, costurile stocurilor de gaze de securitate pentru 2022 sunt estimate la circa 408,4 milioane lei sau 34 de milioane de lei pe lună.
ANRE explică că, în conformitate cu Metoda nr. 277/2023, contribuțiile financiare care urmează a fi achitate către SA Energocom „de către furnizorii de pe piața cu amănuntul a gazelor naturale pentru acoperirea costurilor stocurilor de securitate de gaze naturale formate în 2022 se repartizează în funcție de cota de piață a furnizorilor de pe piața cu amănuntul în cursul anului n (în cazul respectiv, n=2022)”.
Astfel, Moldovagaz va achita cel mai mult – circa 31,88 milioane lei pe lună sau peste 382 de milioane lei. Aceasta, pentru că cota de piaţă a Moldovagaz pentru 2022 este de 93,7%.
Dacă mai includem şi firma Transautogaz, deţinută de Moldovagaz, apoi cota ajunge la 96%. Restul de 4% va reveni pe seama a opt mici companii de furnizare a gazelor, inclusiv Natural Gas DC – 2,4%, sau East Gas Energy Trading – 0,26%.
Însă, cota Moldovagaz este mult mai mare decât cea reală din 2022. Aceasta, pentru că contribuția aferentă consumatorilor, care anterior au fost deserviți de Rotalin-Gaz (avea o cotă mai mare de 3%), va fi achitată de către Moldovagaz, după ce acest furnizor a renunţat la licenţă.
„În conformitate cu pct.18 din Metoda nr.277/2023, în cazul în care unii consumatori de pe piața cu amănuntul au migrat de la un furnizor la altul, cotele lunare de repartizare se recalculează prin actualizarea volumelor de gaze naturale în funcție de cantitățile consumate de către consumatorii respectivi în perioada anului 2022, în baza datelor prezentate de operatorii sistemelor de distribuție”, explică ANRE.
Potrivit ANRE, „cotele lunare de repartizare ale SRL „Rotalin Gaz Trading” se recalculează, urmare a migrării tuturor consumatorilor SRL „Rotalin Gaz Trading” către SA „Moldovagaz””.
Costurile stocurilor vor avea un impact mic asupra tarifelor finale, dar ele oricum vor întârzia eventuala reducere a tarifelor pentru gaze. Menţionăm că Energocom şi ANRE ar urma să calculeze şi costurile soticurilor pentru anul 2023, volumul cărora s-a dublat până la 45,6 milioane metru cubi de gaze.