Politică

O nouă întâlnire, o nouă fotografie cu portretul lui Putin. Dodon a discutat cu Ozerov despre relațiile moldo-ruse

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a avut o întrevedere cu ambasadorul desemnat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov. Politicianul a relatat pe rețelele de socializare, pe 23 mai, că a vorbit cu diplomatul despre starea actuală a relațiilor dintre cele două țări și relansarea cooperării în mai multe domenii, inclusiv cel comercial-economic, transmite sursa.

Igor Dodon a menționat că în timpul discuției cu Oleg Ozerov au fost abordate „aspecte-cheie ale colaborării” dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

Am discutat despre dinamica actuală a relațiilor moldo-ruse și ne-am exprimat dorința de a consolida un dialog constructiv în diverse domenii. O atenție deosebită a fost acordată subiectelor de interes reciproc, inclusiv relansarea cooperării comercial-economice, colaborarea în domeniul culturii și inițiativele umanitare”, a precizat el.

Socialistul a mai spus că, în cadrul discuției, a subliniat „importanța dezvoltării în continuare a relațiilor de prietenie” dintre cele două state și a evidențiat că menținerea unor canale de comunicare deschise „corespunde intereselor pe termen lung” ale ambelor părți.

La rândul său, ambasadorul Oleg Ozerov a confirmat disponibilitatea Federației Ruse pentru un dialog constructiv și pentru dezvoltarea unei cooperări reciproc avantajoase cu Republica Moldova, pe baza principiilor respectării suveranității și respectului reciproc”, a declarat liderul PSRM.

Potrivit lui, a convenit cu ambasadorul desemnat să continue colaborarea „pe subiecte de interes comun”.

Igor Dodon a publicat și o imagine realizată în timpul întâlnirii, în care apare alături de Oleg Ozerov, cu portretul președintelui rus, Vladimir Putin, pe fundal.

#Dodon #Putin #Ozerov

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button