Gest profund din partea polițiștilor de frontieră moldoveni. Aceștia au adus un omagiu eroilor ucraineni căzuți în războiul provocat de Rusia în Ucraina.
Polițiștii au mers în dimineața zilei de 24 februarie 23, la ora 04:45, la Ambasada Ucrainei unde au depus flori, au aprins lumânări și au ținut un minut de reculegere, transmite Știri.md.
„Acum un an, o lume întreagă, alături de poporul ucrainean a trăit primele clipe ale războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei. Un război neprovocat care și astăzi face victime în țara vecină.
Ora 04:45/24.02.2023, la această oră polițiștii de frontieră s-au prezentat la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, unde au adus un omagiu eroilor ucraineni căzuți în acest război nemilos.
Ucraina este prietenul nostru, nu doar vecin. Tragedia poporului ucrainean este și durerea noastră.
Fiți puternici, împreună vom reuși! Ucraina va învinge!”, se arată în mesajul Poliției de Frontieră.
Astăzi, 24 februarie 2023, se împlinește un an de la războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Un an în care au fost distruse zeci de localități, au murit sute de mii de persoane, iar alte câteva milioane de oameni au ajuns refugiați, după ce au fugit din calea războiului. Un an în care am trăit cu sunetul sirenelor din țara vecină și cu frica de a nu fi atacați în orice moment.
#24_februarie #ucraineni #Ambasada_Ucrainei