În timp ce Federația Rusă încearcă să se impună ca „singura învingătoare” în cel de-Al Doilea Război Mondial, lumea civilizată își amintește și cealaltă față a acestei istorii — cea pe care Moscova a ascuns-o cu grijă timp de decenii în spatele lozincilor despre „eroism” și „eliberare”. Este vorba despre crimele de război comise nu doar de simpli soldați ai URSS, ci de militarii Armatei Roșii a muncitorilor și țăranilor (RKKA), al cărei succesor se consideră astăzi armata rusă. Din păcate, aceste practici nu diferă prea mult de cele observate astăzi în Ucraina.
Propaganda conducerii sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu doar că a tăcut în legătură cu cruzimea soldaților roșii față de civilii germani, ci a și justificat ideologic aceste fapte. Soldații RKKA considerau adesea violul drept o „pedeapsă meritată” pentru germani. Potrivit istoricului Antony Beevor, doar în Berlin au fost violate cel puțin 100.000 de femei. În alte orașe, numărul victimelor s-a ridicat la sute de mii. Nu au fost cazuri izolate, ci un fenomen sistemic, care a lăsat în urmă traume psihologice adânci, excludere socială, infertilitate și mii de sinucideri.
Unul dintre cele mai tragice episoade a avut loc în orașul Demmin, unde, după intrarea Armatei Roșii, aproximativ 900 de persoane s-au sinucis, multe dintre ele în urma violurilor comise de soldați sovietici. Istoricii subliniază că acest episod a fost un act real de teroare în masă, nu un „act de eliberare”.
Din cauza problemelor cronice de aprovizionare, soldații RKKA se dedau în mod masiv la jafuri. Alimente, haine, încălțăminte, mijloace de transport — toate erau luate de la civili fără nicio justificare. Ofițerii închideau adesea ochii sau chiar participau la jafuri.
Această practică s-a dovedit „rezistentă”: militarii ruși, în războiul împotriva Ucrainei, se comportă la fel — fură electrocasnice, mâncare, bunuri personale. Întreprinderile sunt jefuite, casele devastate, populația civilă este terorizată. Jaful de azi este o continuare directă a acțiunilor RKKA în Europa, acum mai bine de 80 de ani.
În timpul războiului, propaganda sovietică a creat mitul „eroului eliberator” care, chipurile, nu doar că a învins nazismul, dar a și adus libertate popoarelor cucerite. În realitate, era vorba despre înlocuirea unei forme de violență cu alta. Victimele nu puteau spune adevărul: sistemul sovietic suprima orice critică, pedepsind pentru „calomnie” și forțând la tăcere inclusiv pe cei care au suferit violuri sau au pierdut totul.
Acest mit este folosit și astăzi pentru a promova politica agresivă a Rusiei. Exact cu acest tip de argumente justifică propagandiștii ruși invazia Ucrainei, numind-o „luptă împotriva nazismului”.
Rusia își atribuie cu insistență victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial, prezentându-se ca singura moștenitoare a acelei lupte. Ea minimizează sau ignoră complet contribuția altor republici ale fostei URSS, mai ales a Ucrainei, precum și a statelor aliate din coaliția antihitleristă. Moscova pune accent exclusiv pe perioada 1941–1945, ignorând complet faptul că războiul a început în 1939, iar în primii ani ai conflictului, URSS a fost aliatul Germaniei naziste (pactul Molotov–Ribbentrop).
Mai mult, un număr semnificativ de ruși au format unități în Wehrmacht, trădând URSS și luptând de partea celui de-Al Treilea Reich. Aceste pagini ale istoriei au fost intenționat șterse de propaganda rusă.
Astăzi, propaganda rusă trasează paralele directe între lupta împotriva nazismului din cel de-Al Doilea Război Mondial și războiul împotriva Ucrainei. Simboluri ale acelui război — panglica Sfântului Gheorghe, steagul roșu, însemnele sovietice — sunt folosite pentru a justifica agresiunea contemporană.
Comanda militară a Federației Ruse, asemenea celei sovietice din trecut, tolerează în mod evident violența și lipsa de pedeapsă, contribuind astfel la extinderea acestor crime. Ideologia „poporului învingător” nu este un mijloc de comemorare, ci un instrument convenabil pentru a comite noi atrocități.
În timp ce Rusia încearcă să păstreze mitul său despre „poporul învingător”, lumea nu uită adevărul. Violențele sexuale, sinuciderile în masă, jaful, minciuna, colaborarea cu naziștii, represiunea propriilor soldați — toate acestea au fost parte din războiul purtat de RKKA. Iar astăzi, toate acestea redevin realitate pe pământul ucrainean.
Demontarea mitului despre „misiunea eroică de eliberare” a RKKA nu este un atac asupra istoriei, ci o curățare a ei de minciuni. Doar adevărul poate oferi o șansă de a preveni repetarea tragediilor.
Imagine: ilustrativă, sursa
