Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur se află la spital. Fostul șef de stat a fost internat acum câteva săptămâni și a suportat o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală, transmite sursa.
Informația a fost confirmată pentru TV8.md de Alexandru Arseni, fost deputat în primul Parlament. Potrivit acestuia, intervenția a avut loc înainte de Ziua Independenței, iar Mircea Snegur se simte bine. Primul președinte al țării mai rămâne totuși internat la spital. „Vom merge sâmbătă, împreună cu foștii colegi din Primul Parlament să îl vizităm”, ne-a spus Alexandru Arseni.
Mircea Snegur a fost primul președinte al R. Moldova, între anii 1990-1997. Fostul șef de stat s-a născut în 17 ianuarie 1940. Este căsătorit cu Georgeta Snegur și au împreună doi copii – un fiu pe nume Vitalie și o fiică, Natalia Gherman, fostă ministră de Externe și ex-ambasadoare a Moldovei în Austria, Suedia, Norvegia și Finlanda.