Ziua de luni a început cu un protest în fața Guvernului Republicii Moldova. Părinților elevilor claselor liceale din satele Vasieni și Ruseștii Noi, raionul Ialoveni au venit la Guvern pentru a cere ministerului Educației și Culturii să nu închidă liceele din aceste localități, transmite sursa.
În raionul Ialoveni ar urma să se închidă 8 licee cu doar câteva săptămâni înainte de începerea anului școlar.
Redacția Realitatea.md a cerut o reacție de la purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, însă până la publicarea știrii nu ne-a oferit niciun comentariu.
Amintim că, opt școli, din cele 15 existente în raionul Ialoveni, riscă să rămână fără clase liceale din cauza numărului insuficient de elevi care au depus dosarele pentru înscriere la liceu. Conform deciziei Consiliului Raional Ialoveni, numărul minim de candidați pentru deschiderea claselor liceale a fost majorat de la 15 la 18 elevi. De menționat că, în luna mai anul curent, consilierii au votat pentru micșorarea numărului de elevi, însă la ședința din 10 august, au hotărât totuși să revină la cifra de 18 candidați.
„Noi am votat la 25 mai 18 elevi, anii precedenți tot 15 a fost, noi in fiecare an avem problema cu numărul de elevi. Am votat atunci cum am votat, acum intrând în esență, eu cred că este oportun să susținem acest proiect. Asta înseamnă 7 instituții, 7 clase cu 15 elevi, vă dați seama, asta înseamnă circa 100 de elevi din localitățile raionului. Dacă noi astăzi nu votăm, nu va fi clară soarta lor”, a debutat consilierul Ștefan Bivol în cadrul ședinței.
Potrivit ialoveni.md, cele opt instituții de învățământ sunt:
- Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Văsieni (16 dosare depuse);
- Liceul Teoretic „Mihail Bîrcă”, Mileștii Mici (17 dosare);
- Liceul Teoretic Țipala (16 dosare);
- Liceul Teoretic Zîmbreni (16 dosare);
- Liceul Teoretic Molești – (15 dosare);
- Liceul Teoretic Ruseștii Noi (16 dosare);
- Liceul Teoretic „Aurel David”, Bardar (15 dosare);
- Liceul Teoretic Horești (18 dosare, însă 3 dintre acestea nu întruneau cerințele regulamentului de admitere).

