Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Adrian Lebedinschi, anunță despre modificări în programul partidului. Totodată, acesta admite că partidul ar putea să își schimbe cursul. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu”. Totuși, Lebedinschi nu a venit cu detalii despre ce fel de modificări este vorba și dacă ar exista posibilitatea ca partidul să devină unul pro-european, transmite sursa.
PSRM convoacă pe 19 decembrie Congresul Extraordinar al formațiunii. Decizia a fost luată pe 1 decembrie, de către Consiliul Republican. Ceea ce înseamnă că urmează să fie restabilită funcția de președinte al partidului.
Întrebat dacă pe 19 decembrie, Igor Dodon va reveni în funcția de președinte al partidului, Lebedinschi a menționat că este nevoie să vadă „cine vor fi candidații, dar funcția de secretar executiv se va numi funcție de președinte al partidului”.
Cât despre necesitatea modificărilor în structura partidului și posibilitatea ca PSRM să devină un partid pro-european la sfârșitul anului, deputatul susține că partidul mereu trebuie să se dezvolte.
„E un organism viu, el tot timpul trebuie să se dezvolte, în dependență de situația în care ne aflăm… Noi o să avem și unele modificări, inclusiv în programul partidului și o să faceți cunoștință”, a spus Lebedinschi.
Totuși, acesta nu a venit cu mai multe declarații și a preferat să mențină curiozitatea: „Vă las într-o intrigă, dar nu cred că toate așteptările dumneavoastră o să se realizeze”.
Iar despre planurile sale de viitor, Adrian Lebedinschi a spus că va continua să rămână consilier în Consiliul Municipal.
„Sunt ferm convins că, la etapa actuală, eu trebuie să vin în Consiliul Municipal, plus trebuie să întărim și fracțiunea municipală, de aceea la nivel de partid s-a decis”, a precizat deputatul.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a convocat în ședință, pe 19 decembrie, Congresul Extraordinar. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Republican al formațiunii politice vineri, 1 decembrie. Socialiștii anunță că în ședința Congresului din 19 decembrie urmează a fi modificat statutul PSRM, cu revenirea la funcția de președinte de partid. Pe 10 aprilie 2023, prin hotărârea Consiliului Republican al PSRM, Igor Dodon a preluat funcția de secretar executiv al formațiunii politice.