Război în Ucraina

Putin va merge pe front în Ucraina. Vrea să viziteze teritoriile anexate

Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita „cu siguranţă” regiunile anexate din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fără să precizeze însă şi o dată la care se va întâmpla acest lucru, scrie CNN, citând agenţia TASS.

„Se va întâmpla cu siguranţă, la timpul potrivit, pentru că fac parte din Federaţia Rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, transmite sursa.

Putin nu a vizitat încă Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, teritorii pentru care a semnat decretul de anexare pe 5 octombrie.

Deşi Kremlinul susţine că aceste teritorii aparţin acum Rusiei, trupele Moscovei nu le mai controlează în totalitate.

Procesul de anexare, care este ilegal conform dreptului internaţional, a venit ca urmare a unui referendum contestat atât de Ucraina, cât şi de Occident.

Vineri, Dmitri Peskov a declarat că nu pot exista negocieri pentru retragerea trupelor din Ucraina, atâta timp cât SUA şi alte ţări occidentale nu recunosc teritoriile anexate ca aparţinând Rusiei.

Comentariul a venit după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că ar fi dispus să reia discuţiile cu Putin, dar cu condiţia ca acesta să înceteze războiul.

#Putin #război #front

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button