Război în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 411: Rusia continuă ofensiva în Bahmut/Scurgerea informațiilor de la Pentagon/Franța vrea negocieri de pace cu Rusia

Războiul declanșat de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina continuă și în ziua cu numărul 411 de la începutul invaziei la scară largă. O parte dintre planurile militare ale Ucrainei au fost modificate în urma scurgerii de informații de la Pentagon, relatează CNN. Documentele dezvăluie, printre altele, că Rusia a promis bonusuri pentru trupele care distrug tancuri NATO, notează sursa.

Între timp, forțele Moscovei își continuă ofensiva asupra orașului Bahmut, din Donețk, regiune în care Rusia a suferit „pierderi colosale”, spune un oficial ucrainean, notează Libertatea.

UPDATE Documente militare şi de informaţii cu caracter strict secret apărute online, cu detalii ce variază de la apărarea antiaeriană a Ucrainei la agenţia de spionaj Mossad din Israel, au determinat oficialii americani să se străduiască să identifice sursa scurgerii de informaţii, unii experţi occidentali în securitate şi oficiali americani spunând că suspectează că ar putea fi cineva din Statele Unite, relatează Reuters, citat de news.ro.

UPDATE Armata rusă s-a confruntat în ultimele zile cu „pierderi colosale” în apropierea orașelor Avdiivka și Marinka din regiunea Donețk, pierzând în fiecare zi în jur de două companii sau până la 400 de soldați, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Oleksii Dmitrașkovski, potrivit Kyiv Independent.

UPDATE Forțele ruse i-au capturat pe soldatul ucrainean Iuri Kuzminski și pe camarazii săi de pe Insula Șerpilor pe 24 februarie 2022. În cele 9 luni în care s-a aflat în captivitate, Kuzminski spune că a fost torturat și bătut în mod regulat. El susține că forțele speciale ruse îl vânau pe soldatul ucrainean care a rostit fraza sfidătoare ce devenise virală și un slogan popular în țară, potrivit Radio Europa Liberă.

UPDATE Trupele ucrainene își raționalizează obuzele, deoarece se confruntă cu penuria de muniție, a relatat The Washington Post. Vechile muniții neexplodate și imprimantele 3D pentru fabricarea de muniții de mici dimensiuni ajută la acoperirea deficitului, notează B1.

UPDATE Rusia a pierdut alegerile pentru trei organisme ale Națiunilor Unite în această săptămână, semn că opoziția față de invazia sa în Ucraina de peste un an rămâne puternică, notează AP.

UPDATE Pe baza datelor de pe platforma Comtrade a ONU, agenția rusă RIA Novosti a calculat că anul trecut Israelul a fost lider mondial în ceea ce privește importurile de vodcă din Rusia.

UPDATE Într-un interviu acordat cotidianului Les Échos pe durata vizitei sale în China, şeful statului francez a recunoscut că în prezent îşi doreşte negocieri de pace cu Kremlinul în contextul agresiunii ruse în Ucraina, notează Mediafax. În trecut, remarcile Preşedintelui Republicii au reuşit să enerveze Kievul când şi-a exprimat dorinţa sa de „a nu umili Rusia”. Emmanuel Macron a adăugat că „nu este timpul pentru negocieri, chiar dacă le pregătim şi trebuie să facem reperele”, transmite BFMTV. 

UPDATE Letonia intenționează să înceapă în aprilie construcția unui gard de 64 de kilometri de-a lungul frontierei sale cu Belarus, a anunțat la 9 aprilie agenția de presă Delfi.

UPDATE Activistul rus Vitali Votanovski, cunoscut pentru faptul că a dezvăluit detalii cu privire la înmormântările secrete ale mercenarilor Wagner uciși în războiul din Ucraina, a fugit din Rusia, relatează BBC.

UPDATE Exporturile Elveţiei spre Rusia nu au cunoscut decât o uşoară scădere de la declanşarea războiului din Ucraina, în ciuda sancţiunilor impuse de guvernul de la Berna, în timp ce exporturile de produse farmaceutice au crescut la niveluri record, conform unor date făcute publice duminică, notează Digi24.

UPDATE Armata rusă a studiat tancurile Abrams, Leopard 2, Leclerc și Challenger, care vor fi livrate de SUA și Occident forțelor ucrainene, a declarat duminică Evgheni Arifulin, șeful centrului de antrenament de luptă din Mulino, regiunea Nijni Novgorod, informează agenția rusă de presă Interfax. Potrivit oficialului militar rus, armata rusă creează echipe speciale pentru a lupta împotriva tancurilor de fabricație occidentală care vin în Ucraina. „Le cunoaștem toate punctele forte și punctele slabe și pregătim personal. În plus, echipajele de tancuri sunt pregătite aici direct pentru un duel cu aceste tancuri”, a spus Evgheni Arifulin, notează Libertatea.

UPDATE Conform declarației făcute de Statul Major General, apărarea aeriană ucraineană a desfășurat 12 lovituri asupra zonelor ocupate, în care sunt prezente forțe militare ruse, în ultimele 24 de ore. În urma acestor atacuri, au fost doborâte 14 drone de luptă.

UPDATE SUA se pare că au avut acces și la „planurile interne” ale mercenarilor Wagner, susținuți de Kremlin. Potrivit documentelor scurse pe rețelele sociale grupul „a căutat să cumpere arme de la Turcia, un aliat al NATO, scrie Washington Post, citând documentele top secret care au apărut recent pe internet, potrivit Ziare.com.

UPDATE Trupele ruse demolează gara centrală din Mariupol şi mai multe clădiri din jur, aproape distruse în timpul asediului brutal al oraşului de către Rusia, a declarat consilierul exilat al primăriei oraşului, Petro Andrişcenko, pe Telegram, notează Mediafax.

UPDATE Mii de susţinători ai opoziţiei s-au adunat duminică în faţa Parlamentului din Tbilisi, în contextul în care guvernul este tot mai criticat pentru modul autoritar, pro-rusesc, în care acţionează, relatează AFP, citat de news.ro.

UPDATE „Bombe aeriene ghidate tocmai au lovit satul Novoberyslav din comuna Beryslav. Avioanele de luptă inamice au aruncat şi trei bombe asupra satului Kizomys din comuna Bilozerka”, a declarat guvernatorul regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, pe Telegram, scrie Mediafax.

#Ucraina#Rusia#razboi

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button