Politică

Republica Moldova are în Parlamentul European susținere totală

Sprijinul constant al Parlamentului European – în perioade bune, dar și în perioade grele – a fost vital pentru menținerea R. Moldova pe calea democratică și pentru susținerea aspirațiilor ei europene.

Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, după întrevederea cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, transmite sursa.

„Deputații europeni ne-au fost mereu alături atunci când grupări corupte au capturat statul în Republica Moldova, punându-l în slujba intereselor oligarhice, erodând instituțiile publice și subminând visul nostru european. În această perioadă mai complicată a istoriei noastre recente, Parlamentul European a trimis misiuni de monitorizare pentru a ne păzi fragila democrație și a atras atenția lumii întregi asupra problemelor noastre cele mai stringente – justiția compromisă și corupția sistemică.

La fel, prietenii noștri din Parlamentul European, unde astăzi avem o susținere totală și pentru care vă mulțumim, au sprijinit oamenii care s-au angajat să lupte contra corupției și pentru o justiție curată. Mulțumim pentru că ne-ați susținut speranța care ne-a ajutat să învingem – și contăm pe o susținere la fel de puternică și solidară în viitor”, a declarat președintele Maia Sandu.

La rândul său, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a dat asigurări că Uniunea Europeană este gata să facă mai mult pentru R. Moldova și este deschisă pentru investiții.

#Moldova #UE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button