Revenirea la Imnul de Război: De ce decizia IPC a fost un eșec moral
Decizia luată la Adunarea Generală de la Seul pare formal procedurală. Comitetul Paralimpic Internațional, cu majoritate de voturi, a restabilit calitatea de membru a Comitetelor Paralimpice Rus și Belarus, deschizând efectiv calea pentru participarea sub steaguri și imnuri naționale.
Dar, în realitate, acesta nu este un pas tehnic. Este o alegere morală.
Și această alegere pare cinică.
Când reglementările devin o acoperire
În 2022, au fost introduse sancțiuni ca răspuns la un război la scară largă. Pe atunci, sportul a recunoscut că era imposibil să se prefacă că nu se întâmplă nimic. În 2024, statutul neutru a fost un compromis – o distanță minimă față de simbolurile statului.
Acum, majoritatea membrilor IPC au votat împotriva continuării restricțiilor, chiar și parțiale. Formal, este o restaurare a drepturilor. În esență, este revenirea simbolurilor unui stat care poartă un război agresiv.
Nu te poți ascunde în spatele cuvintelor despre „egalitatea sportivilor” când vine vorba de steag și imn. Un steag nu este un atribut al unui sportiv. Este un simbol al statului.
Valorile Paralimpice puse sub semnul întrebării
Mișcarea Paralimpică a fost construită din punct de vedere istoric pe principiile demnității, solidarității și umanismului. Aceste valori sunt deosebit de sensibile la chestiunile de justiție.
Atunci când o țară ale cărei acțiuni au fost însoțite de distrugere și pierderi de vieți omenești revine sub simboluri naționale, se pune o întrebare fundamentală: unde este linia dintre incluziune și responsabilitate morală? Răspunsul IPC a fost foarte clar: linia a fost împinsă înapoi.
Neutralitatea ca iluzie
Argumentul conform căruia „sportul este apolitic” nu a reușit de mult să reziste realității. De fiecare dată când se intonează imnul, este un act de recunoaștere. Fiecare steag ridicat este un gest de legitimitate.
De aceea, revenirea sub simboluri naționale nu este neutralitate, ci un semnal politic.
Este un semnal că oboseala instituțională a depășit principiul.
Ucraina nu se retrage din competiție.
Ucraina nu a declarat boicot. Acesta este un pas pragmatic – de a menține o prezență și capacitatea de a vorbi. Însă însăși afirmația că o țară care a fost supusă agresiunii trebuie să concureze în aceeași arenă cu agresorul aflat sub steagul său pare deja un paradox moral.
Sportul nu poate opri războiul. Dar poate defini limitele a ceea ce este acceptabil.
La Seul, această graniță a fost estompată.
În contrast cu retorica „unității globale”
Apelurile pentru un festival sportiv global se aud pe platformele internaționale – președintele SUA, Donald Trump, invită lumea la Cupa Mondială FIFA 2026 și la Jocurile Olimpice din 2028, subliniind deschiderea și globalitatea.
Dar este imposibil să vorbim despre unitate fără context. Unitatea fără dreptate devine doar o simplă decorare.
Prețul unei astfel de soluții
Principala problemă nu este competiția în sine. Problema este precedentul.
Dacă steagul poate fi returnat în timp ce războiul continuă, atunci sancțiunile în sport au o dată de expirare, în funcție de oboseala instituțiilor, nu de încetarea agresiunii. Aceasta creează o normă periculoasă: moralitatea trece pe plan secund în fața procedurii.
Și tocmai de aceea decizia IPC nu pare doar discutabilă. Pare imoral — pentru că pretinde că simbolurile nu înseamnă nimic, când în lumea de astăzi, ele înseamnă totul.
Foto: sursa
