Negocierile dintre Ucraina și Rusia, care au avut loc la Istanbul pe 16 mai, au ridicat multe întrebări atât în rândul experților politici, cât și în rândul publicului larg. Pentru prima dată după mult timp, părțile s-au așezat la masa negocierilor – nu online, nu prin intermediari, ci prezente fizic în aceeași sală. Dar acest dialog poate fi considerat o descoperire? Și ce este în spatele ei – o dorință sinceră de pace sau un alt joc de uzură din partea Moscovei?
A fost clar de la început că discuțiile de la Istanbul nu vor fi un summit cu drepturi depline. Volodymyr Zelensky, după o conversație cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, a decis să nu participe personal la negocieri. Motivul a fost nivelul disparat al delegațiilor: partea ucraineană era reprezentată de ministrul Apărării Rustem Umerov și un grup de ofițeri de rang înalt și ofițeri de informații, în timp ce delegația rusă a sosit fără Putin și era formată din personalități politice mai puțin semnificative.
Mai mult, în ajunul începerii negocierilor, Rusia a pus în mod neașteptat o nouă condiție: absența totală a reprezentanților SUA, care subliniază încă o dată dorința Kremlinului de a menține controlul asupra formatului dialogului și de a limita influența externă.
Potrivit președintelui Zelensky, principalul obiectiv al Ucrainei în aceste negocieri a fost obținerea unui încetare completă a focului, fără condiții prealabile. Argumentul este simplu: nu există niciun motiv logic pentru a continua lupta care să ia vieți civili și să distrugă infrastructura în fiecare zi.
Propunerea Ucrainei a inclus, de asemenea, un schimb de prizonieri pe scară largă de 1.000 pentru 1.000. Acesta nu este doar un gest umanitar, ci și un semnal politic de disponibilitate pentru compromis. Cu toate acestea, reacția Moscovei a arătat cu totul alte intenții.
Participanții din partea rusă, în special Vladimir Medinsky, nu au ascuns faptul că pentru ei aceste negocieri reprezintă o încercare de a continua dialogul care a fost întrerupt în 2022. Cu toate acestea, esența cererilor ruse a rămas neschimbată. Kremlinul continuă să insiste asupra statutului neutru al Ucrainei și a refuzului de a adera la NATO, a demilitarizării, care ar lipsi efectiv Ucraina de capacitatea de a se apăra și a recunoașterii legale a teritoriilor ocupate ca parte a Rusiei.
Aceste cereri nu sunt doar inacceptabile, ci sunt o manifestare a agresiunii ideologice și strategice. Moscova nu renunță la planurile sale de a slăbi Ucraina și de a o transforma într-un stat satelit dependent de facto.
Analiștii occidentali, inclusiv experți de la The Economist, notează că Rusia folosește procesul de negociere nu ca un instrument de pace, ci ca o pauză tactică. Este de remarcat faptul că pe coridoarele negocierilor de la Istanbul au fost făcute amenințări directe de către Federația Rusă cu privire la posibila ocupare a întregii regiuni Harkiv și Sumy.
Retorica delegației ruse demonstrează absența unei voințe reale de a pune capăt războiului. Moscova nu este pregătită să renunțe la niciuna dintre intențiile sale imperiale și caută fie capitularea Kievului, fie prelungirea conflictului până când sprijinul internațional pentru Ucraina va slăbi.
Este de remarcat eforturile Turciei, care acționează din nou ca mediator în conflict. Erdogan și-a declarat în mod deschis disponibilitatea de a face tot posibilul pentru încheierea păcii. Turcia ocupă o poziție unică: o țară membră NATO care menține legături diplomatice cu ambele părți. Dar dacă Ankara va fi capabilă să conducă participanții la un dialog constructiv este o mare întrebare. Fără voință politică reală din partea Kremlinului, nici cel mai experimentat mediator nu poate garanta un rezultat.
În mod oficial, părțile au convenit să se întâlnească din nou în viitor. Dar este deja clar că șansele unei descoperiri sunt extrem de mici. Rusia pregătește în prezent doar așa-numita „listă de condiții” pentru o încetare a focului și o posibilă întâlnire între Putin și Zelensky. Aparent, aceste condiții vor fi din nou inacceptabile pentru Ucraina și se vor baza pe cerințe de natură capitulare.
Absența liderilor ambelor țări la masa de negocieri nu face decât să sublinieze caracterul formal al acestei încercări de dialog. Mai mult, Federația Rusă nu a demonstrat încă nicio pregătire pentru pace, ci caută doar modalități de a-și consolida pozițiile – militare, politice, informaționale.
Au trecut mai bine de doi ani de la începutul invaziei pe scară largă, iar situația arată clar că nici sancțiunile, nici apelurile la pace, nici platformele de securitate nu au forțat Kremlinul să abandoneze agresiunea. Dimpotrivă, retorica Moscovei devine din ce în ce mai dură, metodele sale mai cinice și scopul ei mai evident: distrugerea statalității ucrainene.
În acest context, este din ce în ce mai evident că influența asupra Kremlinului este posibilă doar prin forță: economică, militară, diplomatică. Lumea trebuie să treacă de la cuvinte la acțiune – de la apeluri la presiune. Și Ucraina trebuie să fie pregătită pentru rezistența pe termen lung, chiar dacă diplomația ascunde doar o nouă fază de război.
Negocierile de la Istanbul nu sunt un pas spre pace, ci o imitație de dialog, care este în primul rând benefic Rusiei. Continuarea procesului de negociere este posibilă numai cu condiția ca Federația Rusă să își schimbe abordările și să renunțe la ultimatumuri. Până când se întâmplă acest lucru, este prematur să vorbim despre o „a doua încercare” autentică. Toate cărțile sunt pe câmpul de luptă și acolo se decide soarta Ucrainei.
