InternaţionalRăzboi în Ucraina

România cere sancționarea internațională Rusiei pentru atacul asupra închisorii Olenivka

România cere sancționarea internațională a Rusiei pentru atacul asupra închisorii Olenivka din Donbas, în urma căruia au murit zeci de prizonieri ucraineni. Ministerul Afacerilor Externe condamnă bombardarea închisorii şi uciderea prizonierilor de război ucraineni și transmite condoleanțe, potrivit unui mesaj transmis duminică pe Twitter de diplomația de la București.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm bombardarea închisorii din Olenivka şi uciderea prizonierilor de război ucraineni. Aceste crime atroce comise de Rusia impun investigarea şi sancţionarea internaţională. Transmitem condoleanţe familiilor şi susţinere totală pentru Ucraina”, se arată în mesajul postat de MAE pe Twitter.

Închisoarea din Olenivka a fost bombardată vineri, majoritatea celor 193 de prizonieri de război ucraineni aflaţi acolo fiind ucişi sau răniţi, după cum a declarat Ministerul rus al Apărării, care a publicat sâmbătă numele a 50 de morţi şi 73 de răniţi, transmite Digi24.

Rusia afirmă că lovitura a venit de la un lansator multiplu de rachete cu bătaie mare HIMARS furnizat Ucrainei de Statele Unite, în condiţiile în care Kievul caută să recupereze teritorii controlate de separatiştii proruşi în estul Ucrainei. Ucraina a replicat că nu ar trage niciodată asupra unei poziţii civile – mai ales a uneia unde se aflau propriii oameni – şi a acuzat Rusia că a organizat atacul ca răzbunare asupra naţionaliştilor ucraineni în rândul prizonierilor luaţi de la Mariupol acum câteva săptămâni. La rândul său, Regimentul Azov consideră uciderea în masă a prizonierilor de război ucraineni drept un act de execuţie publică și a cerut pedepsirea Rusiei pentru crimele comise.

#România #sancțiuni #olenivka

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button