Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, aruncă din nou cu declarații false la adresa Republicii Moldova, potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Aceasta susține că Republica Moldova s-ar fi transformat „într-o anexă logistică a regimului de la Kiev” și ne recomandă să nu mai sprijinim „profund” Ucraina.
În replică, MAEIE a condamnat discursul lui Zaharova la adresa țării noastre și a reiterat că vom continua să oferim ucrainenilor toată asistența posibilă, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.
„Occidentul continuă să atragă în mod activ Moldova în conflictul din Ucraina, iar Federația Rusă constată transformarea Moldovei într-un anexă logistică a regimului de la Kiev. Rusia avertizează Chișinăul să evite continuarea implicării profunde în procesul de sprijinire a Ucrainei”, a spus Zaharova.
MAEIE a venit la scurt timp cu replica, precizând că neutralitatea țării noastre nu înseamnă izolare: „autoritățile dezvoltă parteneriate cu organizații și state pentru a păstra pacea și securitatea țării. În acest sens, Republica Moldova cooperează cu cei care promovează valorile democratice.
Din prima zi a războiului am condamnat ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Vom continua să oferim prietenilor noștri ucraineni toată asistența posibilă, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale”.
În același timp, autoritățile de la Chișinău au remarcat că Republica Moldova e hotărâtă să devină un stat membru al UE: „avem un mandat puternic din partea cetățenilor, care au ales să trăiască într-o lume liberă, democratică și prosperă – UE. Respingem orice tentativă de a submina aceste eforturi. Republica Moldova rămâne ferm ancorată în spațiul valoric european”.
Reamintim că pe 24 iunie, de Ziua Independenței Ucrainei, președinta Maia Sandu a subliniat încă o dată că „Republica Moldova privește cu adânc respect spre Ucraina, nu doar ca vecin, ci ca un simbol al rezistenței și speranței. Suntem etern recunoscători pentru forța cu care Ucraina protejează pacea și securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertății pentru milioane de europeni. Speranța mea este ca pacea să revină cât mai curând în casele ucrainenilor, iar Ziua Independenței Ucrainei să nu mai fie niciodată umbrită de război și de suferință. Slava Ukraini!”.