Un acord pentru deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina prin Marea Neagră a fost semnat, vineri, 22 iulie, la Istanbul, de către reprezentanți guvernamentali din Ucraina și Rusia. Acordul vizează deblocarea a trei porturi ucrainene, principalul fiind Odesa, și asigurarea unor coridoare libere pentru transportul de cereale. Agenția Tass relatează că navele, conform acordului, nu vor fi escortate dar părțile se obligă să nu le atace, relatează Digi24.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lăudat efortul de mediere al Turciei care a fost esenţial pentru a se ajunge un acord de deblocare a transporturilor de cereale după blocada Rusiei în Marea Neagră în contextul războiului declanşat de Moscova în Ucraina, potrivit adevarul.ro.
„Mulţumesc foarte mult reprezentanţilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei. Aţi depăşit obstacolele şi aţi lăsat deoparte neînţelegerile pentru a deschide calea unei iniţiative care să servească interesele comune ale tuturor, transmite sursa.
Promovarea bunăstării umanităţii a fost forţa motrice a acestor discuţii. Întrebarea nu a fost ce este bine pentru o parte sau pentru cealaltă. S-a pus accent pe ceea ce contează cel mai mult pentru oamenii din întreaga lume …acesta este un acord pentru lume. Va aduce alinare pentru ţările în curs de dezvoltare aflate în pragul falimentului şi pentru persoanele cele mai vulnerabile aflate la limita foametei şi va contribui la stabilizarea preţurilor la alimente la nivel mondial”, a spus el, adăugând că „nu a fost încheiat uşor” de la primele negocieri, începute în luna aprilie.
Guterres a subliniat rolul esenţial pe care îl va avea Turcia în implementarea acordului.
El a spus că se bazează pe Turcia pentru a avea un rol vital în viitor şi promite angajamentul deplin al ONU pentru a asigura succesul acordului.
„Suntem mândri să fim esenţiali în ce priveşte o iniţiativă care va juca un rol major în soluţionarea crizei alimentare globale care a fost pe ordinea de zi mult timp”, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul ceremoniei de semnare a acordului.
Acordul de astăzi va contribui la securitatea alimentară şi la controlul inflaţiei în întreaga lume, adaugă el.
Acordul prevede tranzitul grânelor şi produselor esenţiale precum uleiul de floarea soarelui din trei porturi ucrainene, inclusiv Odesa. De asemenea, vor trece în siguranţă şi exporturile ruseşti de îngrăşăminte. Primele transporturi ar putea avea loc începând de sâmbătă.
Potrivit acordului semnat, personalul turc, ucrainean şi al ONU va monitoriza încărcarea cerealelor pe navele din porturile ucrainene, iar acestea vor urma o rută preplanificată prin Marea Neagră.
Navele ucrainene vor ghida navele comerciale pentru a ocoli zonele minate din jurul coastei, folosind o hartă a canalelor sigure furnizată de partea ucraineană, iar navele ce vor traversa Marea Neagră spre strâmtoarea Bosfor vor fi monitorizate îndeaproape de un centru comun de coordonare din Istanbul, format din reprezentanţi ai ONU, Ucrainei, Rusiei şi Turciei.
Navele care intră în Ucraina vor fi inspectate sub supravegherea acestui centru pentru a verifica că nu au la bord arme sau obiecte care ar putea fi folosite pentru a ataca partea ucraineană.
Părţile rusă şi ucraineană au convenit să nu atace navele comerciale şi nici porturile implicate în iniţiativa de a transporta cereale vitale, în timp ce supravegehtorii ONU şi turci vor fi prezenţi în porturile ucrainene pentru a delimita zonele protejate de acord.
#Istanbul #Rusia Ucraina#Ucraina #Acordul #reluarea_exportului