Politică

Șeful SIS: Rusia a cheltuit un miliard de lei pentru a submina alegerile

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a susținut un briefing de presă pe subiectul securității naționale în contextul războiului hibrid.

Acesta a declarat că principalul pericol vine din Federația Rusă, transmite Știri.md.

Potrivit lui Musteața, instrumentul Rusiei pe teritoriul R. Moldova este Ilan Șor și partidele pe care acesta le gestionează.

Șeful SIS a mai declarat că Rusia a început să amenințe securitatea țării la începutul anului 2022.

„Scopul este de a submina securitatea statului pe etape. Prima etapă a avut loc în mijlocul anului 2022 și s-a manifestat prin atacurile cibernetice, alertele false.

A doua etapă au fost dezordinile în masă. 

Și a treia etapă are loc acum, prin compromiterea proceselor electorale”, a declarat Musteață.

În cele din urmă, șeful SIS a declarat că în R. Moldova au ajuns ilegal, din Federația Rusă, peste un miliard de lei, bani destinați pentru a submina alegerile locale din 5 noiembrie. Mai exact, pentru finanțarea partidelor gestionate de Ilan Șor, dar și pentru coruperea alegătorilor. 

Urmăriți hashtag-ul #alegeri2023 și fiți la curent cu ultimele știri!

#Șeful_SIS #Rusia #alegeri2023

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button