EconomiePolitică

Serviciul Fiscal de Stat va avea acces la informație privind conturile financiare ale moldovenilor deținute în străinătate

Persoanele fizice sau juridice, care se eschivează de la declararea veniturilor și plata impozitelor, prin transferul banilor în conturile din străinătate vor fi identificate mai ușor. Un proiect de lege pentru ratificarea Acordului multilateral care permite schimbul de informații au fost aprobat, pe 26 ianuarie, de Guvern. 

Datorită acestor schimburi de informații, Serviciul Fiscal de Stat va avea o imagine de ansamblu asupra soldurilor sau valorii conturilor deținute în străinătate de rezidenții Republicii Moldova, transmite sursa.

Acordul care a fost adoptat în 108 țări, va ajuta Republica Moldova să genereze venituri fiscale suplimentare, având posibilitatea să identifice cazuri de evaziune fiscală și să asigure creșterea conformității fiscale.

Potrivit documentului, Republica Moldova va putea face schimb de informații începând cu luna septembrie 2023. Schimbul de informații se va realiza în conformitate cu prevederile Legii privind protecția datelor cu caracter personal.

Implementarea Acordului menționat derivă din necesitatea alinierii la standardele internaționale de efectuarea a schimbului de informații în scopuri fiscale. Asta după ce, în noiembrie 2016, Republica Moldova a devenit membră a Forumului Global al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale.

Acordul a fost semnat la 29 octombrie 2014, la Berlin.

#conturi_financiare #Acordul_multilateral #declararea_veniturilor #Serviciul_Fiscal

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button