Politică

Sluţki: „Transnistria este teritoriul Rusiei”. Reacția Chișinăului

Biroul politici de reintegrare vine cu o reacție la declarațiile deputatului Dumei de Stat și liderului Partidului Liberal Democrat din Rusia, Leonid Sluțki, precum că regiunea transnistreană aparține rușilor.

Potrivit unui comentariu oferit pentru Deschide.MD de către reprezentanții BPR, declarațiile de acest gen sunt inacceptabile, inadmisibile și ridică semne de întrebare îngrijorătoare în contextul prevederilor art. 5 din Tratatul de prietenie și cooperare între Republica Moldova și Federația Rusă din 19 noiembrie 2001, transmite sursa.

Mai exact, Biroul politici de reintegrare atrage atenția asupra faptului că, conform documentului, „fiecare din Înaltele Părți Contractante se va abține de la orice acțiuni în măsură să prejudicieze cealaltă Înaltă Parte Contractantă, suveranitatea, independența și integritatea ei teritoriale”.

La fel, Tratatul prevede că „părțile condamnă separatismul în orice manifestări ale acestuia și se obligă să nu sprijine mișcările separatiste”.

Amintim că Leonid Sluțki a declarat în cadrul unei deplasări în Krasnodar că regiunea transnistreană aparține Federației Ruse: „Transnistria este teritoriul nostru. Cel mai important lucru care există în acest teritoriu este economia.

Trebuie să revigorăm aeroportul din Tiraspol. Trebuie să dezvoltăm, pe lângă Centrala de la Cuciurgan, și alte proiecte semnificative de infrastructură, iar acum acest lucru se întâmplă”.

#Transnistria #Rusia #Moldova #Ucraina #război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button