InternaţionalRăzboi în Ucraina

Soldații ucraineni s-au retras din Avdiivka. Șeful armatei: „O vom întoarce înapoi”

Armata ucraineană și-a retras trupele din Avdiivka, oraș din estul Ucrainei în care situaţia s-a deteriorat considerabil în ultimele zile. Anunțul a fost făcut de comandantul șef al Forțelor Armate ucrainene, Oleksandr Sîrski, pe 17 februarie, scrie Ukrainskaia Pravda.

„Pe baza situației operaționale care s-a dezvoltat în jurul Avdiivka, pentru a evita încercuirea și pentru a păstra viața și sănătatea personalului militar, am decis să retrag unitățile noastre din oraș și să trec la apărare pe linii mai avantajoase”, a anunțat noul șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski.

„Luăm măsuri pentru a stabiliza situația și a ne menține pozițiile. Vom întoarce Avdiivka oricum”, a continuat Sîrski.

Comandantul grupului operațional-strategic de trupe „Tavria” Alexander Tarnavski a confirmat că armata ucraineană, „în conformitate cu ordinul primit”, a părăsit Avdiivka.

De menționat că Avdiivka a fost supusă unor bombardamente constate, în ultimul timp. Orașul este aproape distrus, însă, potrivit autorităților locale, în jur de 1000 de localnici mai locuiesc acolo.

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a cerut anterior conducerii militare ca, în cazul în care armata rusă va încerc să preia conducerea orașului, aceasta, în primul rând, să salveze viețile soldaților ucraineni.

Aceasta este cea mai mare victorie simbolică a Rusiei după eșecul contraofensivei Kievului din vara trecută.

#Avdiivka #ucraineni #Zelenski #retragere

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button