În noaptea de 23 iunie spre 24 iunie, Evgheni Prigojin, șeful organizației teroriste Wagner PMC, a declarat că trupe conduse de Ministerul rus al Apărării au atacat unul dintre sediile operaționale ale grupării, după care fostul “bucătar al lui Putin” i-a declarat public război lui Serghei Șoigu. La miezul nopții de 24 iunie, luptătorii lui Wagner au început să părăsească pozițiile lor în direcția Rostov. Propaganda rusă a reușit să reacționeze cu un pretins “comunicat de presă urgent”, în care toate mesajele audio ale lui Prigojin au fost calificate drept “false”. Cu toate acestea, până în după-amiaza zilei de 24 iunie, Wagner nu numai că a cucerit Rostovul, inclusiv sediul central al Districtului Militar Sudic, dar a trecut și la Voronej și Lipețk, cu scopul de a ajunge la Moscova.
Haosul și panica au început odată cu discursul lui Putin către ruși, în care acesta l-a acuzat direct pe un fost asociat de trădare și de tentativă de revoltă militară. În discursul său, el a făcut o referire înfricoșătoare la evenimentele din 1917. Putin a părăsit apoi Kremlinul pentru Sankt Petersburg. După cum notează Institutul pentru Studiul Războiului, nici forțele militare de rezervă din interiorul Rusiei, nici agențiile de securitate și de informații nu au fost capabile să reacționeze în mod corespunzător la această situație, confirmând astfel incompetența și lipsa de profesionalism a acestora.
Propagandiștii de la Kremlin au ajuns în stare de “șoc”, nereușind încă o dată să armonizeze metodologiile între ei. În mod revelator, rușii obișnuiți, în cea mai mare parte, s-au bucurat când au ieșit în stradă și s-au întâlnit cu militanții. În timpul tentativei de insurecție, Wagner a reușit să arunce în aer un depozit de petrol și să doboare mai multe avioane militare rusești, provocând moartea a 10-12 membri ai echipajului. Militanții au întâmpinat puțină sau deloc rezistență în drumul lor. Corespondenții de război ruși i s-au alăturat în mod activ lui Evgheni Prigojin. În același timp, grupul elibera centrele de detenție care îi stăteau în cale.
Întreaga lume urmărea îndeaproape evoluțiile din Rusia. Dictatorul de la Kremlin a intrat în panică, chemând toți “prietenii” tratatului CSTO și chiar informându-l pe Recep Erdogan despre tentativa de revoltă. Doar guvernul Ugandei a declarat că este gata să ajute Kremlinul cu trupele sale. Între timp, Moscova se pregătea într-adevăr pentru o “salvare”, instalând baraje rutiere și adunând toate unitățile militare de rezervă în interiorul capitalei ruse.
Totul mergea ca pe roate. Atât de mult încât unora nu le venea să creadă realitatea a ceea ce se întâmpla. Opoziția belarusă a devenit activă. Svetlana Tihanovskaia a înființat un cartier general operațional, regimentul Kalinowsky și alți voluntari belaruși au cerut eliberarea țării de sub dictatură cât mai curând posibil, iar Vadim Prokopyev, o figură publică și un ofițer militar bine cunoscut, a declarat că în interiorul aparatului de securitate al lui Lukașenko există un om care va da semnalul pentru îndeplinirea sarcinilor la momentul potrivit.
Totul s-a rezolvat seara, când, potrivit centrului de presă al dictatorului belarus, Evgheni Prigojin ar fi fost de acord cu “garanții de securitate” și cu o serie de alte aranjamente, de dragul de a pune capăt revoltei. Trupele lui Wagner se aflau atunci la 200 de kilometri de Moscova. Toată lumea a fost surprinsă de faptul că Evgheni Prigojin a fost de acord și a ordonat luptătorilor săi să înceapă să se retragă. Cu toate acestea, poate fi numit acest lucru un eșec al loviturii de stat?
De fapt, s-a întâmplat. Întreaga lume și rușii înșiși au văzut că Putin nu are puterea care i-a fost atribuită timp de mai bine de 20 de ani. Fiecare cetățean al RF a putut vedea că armata rusă nu este doar amorfă, ci nici nu încearcă să protejeze orașele în caz de urgență. Putin însuși nu numai că a încălcat “principiile” sale din anii zero de “fără negocieri cu teroriștii”, dar a suferit și o imensă afectare a reputației. Adevărata putere în Rusia este reprezentată de arme și, în mod ciudat, de teroriști și de așa-ziși condamnați. Acesta este motivul pentru care analiștii sunt încrezători că dezescaladarea finală nu a avut loc.
Există și vești bune de pe frontul ruso-ucrainean. Soldații agresorului sunt în continuare în cea mai democratică formă, fugindu-și pozițiile sau făcând greșeli tactice grosolane în încercarea de a le “apăra”. Toate acestea fac jocul armatei ucrainene. O serie de politicieni europeni au remarcat că ceea ce s-a întâmplat în Rusia este o dovadă a începutului haosului în interiorul Rusiei, care nu poate influența în niciun fel în mod pozitiv nici afacerile armatei ruse de pe front, nici situația internă din Rusia. Rămâne să urmărim evoluția situației. Deși ieri nu a fost o versiune a revoltei de tip 1917, începutul a fost cu siguranță făcut.
