Societate

Trenul Kiev-București a fost relansat

Trenul direct pe ruta Kiev–București a fost repus în circulație pe 10 octombrie, după o pauză de peste cinci ani. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sibiha. Oficialul susține că noua legătură feroviară va consolida cooperarea dintre Ucraina, Republica Moldova și România. Reluarea cursei a fost salutată atât la București, cât și la Chișinău, pe unde trenul va trece, transmite sursa.

„Astăzi, în pofida unei noi nopți de atacuri masive ale Rusiei asupra Ucrainei, împreună cu
Oana Țoiu și Mihai Popsoi, marcăm un pas important în consolidarea parteneriatului special dintre Ucraina, România și Republica Moldova: trenul direct Kiev–București și-a început circulația”, a scris Sibiha pe X.

Oficialul susține că, prin intermediul acestei rute, se vor construi „noi punți de prietenie” și pentru „apropierea popoarelor”: „Ea sporește conectivitatea regională, integrarea, mobilitatea și legăturile economice în cadrul unui format special de cooperare Ucraina–Republica Moldova–România, cunoscut sub numele de Triunghiul Odesa. Prin legătura dintre Kyiv și București, prin teritoriul Republicii Moldova, această rută unește cetățenii care împărtășesc o viziune comună asupra unei Europe puternice, pașnice și unite”.

Ministra de Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat public la mesajul omologului său ucrainean. Șefa diplomației de la București susține că ruta feroviară reprezintă „un nou reper” în relațiile dintre România, Ucraina și Moldova, care demonstrează „cât de hotărâți suntem să rămânem uniți”, în „pofida unui nou atac brutal împotriva Ucrainei”.

Și ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, a comentat anunțul omologului său ucrainean: „Vești bune!”, a scris el pe X.

#Tren #Kiev-București #relansare

Foto: sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button