Uniunea Europeană pregătește cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care ar putea fi cel mai mare de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Principalele prevederi ale acestui pachet indică dorința UE de a trece de la gesturi simbolice la un atac economic profund menit să epuizeze potențialul financiar, energetic și tehnologic al Moscovei.
Potențiala deconectare a peste două duzini de bănci rusești de la sistemul internațional de plăți SWIFT nu este doar un alt pas, ci o încercare de a scoate în sfârșit Rusia din sistemul financiar global. După prima lovitură pentru Sberbank, VTB și alte bănci cheie în 2022, sistemul bancar rus s-a adaptat, dezvoltând alternative precum sistemul intern SPFS și cooperarea cu CIPS din China. Cu toate acestea, chiar și o pierdere parțială a accesului la SWIFT pentru băncile mai puțin cunoscute va complica tranzacțiile cu țări terțe, va crește costurile și va izola și mai mult Federația Rusă de canalele financiare civilizate.
Scăderea plafonului prețului petrolului rusesc la 45 de dolari pe baril pare logică, având în vedere creșterea prețurilor globale și capacitatea Rusiei de a eluda restricțiile folosind „flota din umbră”. În ciuda plafonului de 60 de dolari, majoritatea livrărilor sunt deja realizate la prețuri apropiate de prețurile pieței. Scăderea plafonului la 45 de dolari ar putea afecta principala sursă de venit a Kremlinului. În același timp, lipsa de consens în rândul țărilor G7 (un exemplu este întâlnirea eșuată din Canada) demonstrează dificultatea coordonării politicii de sancțiuni. UE ia inițiativa în acest caz, demonstrându-și disponibilitatea de a acționa chiar și în fața dezacordurilor dintre aliații săi.
Interzicerea planificată a reluării Nord Stream este mai mult un gest politic decât o necesitate energetică. Având în vedere starea tehnică a conductei după exploziile din 2022 și cursul strategic al UE de a abandona gazul rusesc până în 2027, probabilitatea relansării sale era deja extrem de scăzută. Cu toate acestea, interdicția oficială îndeplinește două funcții importante: exclude speculațiile politice din partea susținătorilor restabilirii proviziilor (inclusiv pe fundalul declarațiilor electorale ale lui Donald Trump) și protejează guvernul german de potențiale presiuni – atât interne, cât și externe.
Noile restricții comerciale în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro care vizează sectorul tehnologic al Rusiei merită o atenție specială. Într-un război modern, accesul la microcipuri, optică, senzori și echipamente occidentale este un factor critic în susținerea complexului militar-industrial rus. Restricțiile la importul de produse cu dublă utilizare au început deja să intre în vigoare, dar noile sancțiuni ar trebui să facă și mai puține soluții disponibile. UE își demonstrează intenția nu numai de a pedepsi Rusia, ci și de a-și limita sistematic capacitățile de a duce război pe termen mediu și lung.
Cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni ar putea deveni un pas-cheie în tranziția către o nouă fază – izolarea strategică a Rusiei, care depășește presiunea economică și se transformă într-o blocadă pe mai multe straturi. Eficacitatea acestor măsuri va depinde cu siguranță de implementarea lor, de capacitatea UE de a controla schemele de ocolire și de unitatea în cadrul blocului. Dar semnalul este clar: Occidentul nu se mai așteaptă ca războiul să se termine rapid și trece la un model de epuizare a agresorului, în care fiecare nou pachet este o cărămidă în zidul izolării pe termen lung.
