Convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, care a avut loc după cea de-a doua rundă de discuții la Istanbul, este un semnal îngrijorător nu numai pentru Kiev, ci și pentru întregul Occident. Conținutul, retorica și tonul ei demonstrează nu dorința de pace, ci confirmarea faptului că Trump este încă dispus să joace în mâinile Kremlinului, fie deliberat, fie din miop politică.
La prima vedere, dialogul dintre cei doi lideri ar putea părea ca o încercare de intervenție diplomatică. Cu toate acestea, în realitate, este un alt act de manipulare a Kremlinului, în care Putin exploatează din nou slăbiciunile interlocutorului său în propriile sale scopuri. El face din nou apel la „terorismul” fictiv din partea Ucrainei, denaturează faptele și promovează narațiunea că Kievul este cel care perturbă inițiativele de pace. Am văzut o abordare similară în 2014, când agresiunea rusă a fost deghizată în „protecția populației vorbitoare de limbă rusă”. Istoria se repetă – cu actori noi și la scară mai mare.
Poziția proprie a lui Trump este deosebit de alarmantă. Comentariul său asupra conversației, în care laudă eficacitatea atacurilor ucrainene, dar le numește o amenințare la adresa planurilor sale de încetare a focului, pare o schimbare clară a focalizării. El este în esență de acord cu teza rusă despre „inadmisibilitatea provocărilor” din Ucraina. Aceasta vorbește fie despre naivitatea strategică, fie despre o aderență conștientă la o linie pro-rusă.
În momentul în care Ucraina demonstrează capacitatea de a lovi ținte militare adânc în teritoriul inamic, Trump, în loc să restrângă Kremlinul, începe să vorbească despre „dreptul Rusiei de a răspunde”. În esență, aceasta este o legitimare a dreptului agresorului de a escalada.
În această conversație, Putin recurge din nou la un tipar dovedit: declarații despre „atacuri teroriste”, acuzații nefondate, mitul „lovituri asupra civililor”. Toate acestea sunt instrumente de război informațional concepute nu numai pentru a mobiliza publicul intern, ci și pentru a-l dezorienta pe cel extern – în primul rând alegătorul american. Pericolul este ca Trump, unul dintre principalii concurenți la participarea la viitoarele alegeri prezidențiale, să includă o astfel de retorică în campania sa electorală. Adică vorbim nu doar despre o convorbire telefonică, ci despre posibila politică externă a Statelor Unite în cazul revenirii sale la putere.
Faptul că Trump nu a negat, nu s-a distanțat și nici nu a încercat să-l descurajeze pe Putin de la „răspunsul obligatoriu” este un punct extrem de important. În geopolitică, până și tăcerea are greutate. Poate însemna consimțământ. Adică, fostul președinte american, fără să condamne sau să avertizeze asupra consecințelor, a aprobat de fapt potențiala escaladare.
Pe acest fundal, cuvintele lui Volodymyr Zelensky sună ca o încercare de a ajunge la lume. El numește lucrurile în mod clar pe numele lor propriu: dacă Occidentul nu acționează decisiv, devine complice. Dacă liderii puternici nu îl opresc pe Putin, atunci ei împărtășesc responsabilitatea cu el pentru crimele sale.
Și dacă se comportă astfel, Putin nu îi percepe ca lideri puternici – și va continua să facă tot ce vrea. Cuvintele lui Zelensky îl privesc și pe Trump – și simpatiile sale pentru principalul criminal de război al secolului XXI.
Conversația lui Trump cu Putin nu este o descoperire diplomatică, ci încă o dovadă a cât de periculoasă este influența Rusiei asupra elitelor politice occidentale. Manipularea, denaturarea faptelor și acuzațiile false, preluate de politicieni americani influenți, pot deveni o armă nu mai puțin distructivă decât rachetele sau dronele.
Lumea trebuie să facă o alegere: fie să reacționeze dur la teroarea rusă și ipocrizia diplomatică, fie să le permită noilor „pășitori” să conducă omenirea la noi tragedii sub masca cuvintelor despre „încetarea focului”.
