Un tribunal din Ucraina a condamnat doi cetățeni ai Republicii Moldova la câte 15 ani de închisoare pentru sabotaj
Potrivit dosarului, totul ar fi început în aprilie 2025, când unul dintre bărbați, aflat fără loc de muncă, ar fi acceptat prin Telegram o ofertă de a comite un act de sabotaj pe teritoriul Ucrainei, în schimbul unor bani. Pentru a duce planul la capăt, acesta și-ar fi atras și un prieten, aflat într-o situație similară.
Ancheta susține că acțiunile celor doi ar fi fost coordonate de o persoană identificată drept Denis Stanciu, care le-ar fi trimis inițial 200 de dolari pentru deplasarea în Ucraina, iar după îndeplinirea sarcinii – încă 100 de dolari. Banii ar fi fost transferați printr-un portofel de criptomonede ce aparținea unuia dintre inculpați.
În regiunea Vinița, principalul executor ar fi cumpărat un amestec inflamabil și chibrituri, apoi ar fi ajuns la stația Kalinovka-1, unde ar fi ascuns materialele într-un tomberon și ar fi identificat un dulap de relee feroviare. A doua zi, acesta s-ar fi întors, ar fi provocat un incendiu și ar fi filmat momentul.
Procurorii mai afirmă că, pe durata incendiului, bărbatul ar fi primit indicații prin mesaje atât de la complicele său, cât și de la coordonator, inclusiv să arate în fața camerei o foaie de hârtie cu textul scris de mână „Ucraina împotriva 03.04.2025”. Nota ar fi fost găsită ulterior de anchetatori la locul faptei.
Autorul direct al incendiului a fost reținut în apropierea căii ferate, în timp ce părăsea zona. Cel de-al doilea inculpat ajunsese și el în Ucraina și se stabilise temporar la Lvov, unde cei doi plănuiau să se întâlnească înainte să revină în Republica Moldova.
În instanță, ambii și-au recunoscut vina, au spus că regretă și au cerut clemență. Judecătoria din Vinița i-a condamnat la câte 15 ani de închisoare, cu confiscarea averii, pentru comiterea actelor de sabotaj.







