Internaţional

Viktor Orban, aliatul lui Lukașenko în UE: Ungaria blochează condamnarea alegerilor din Belarus

Guvernul condus de Viktor Orban a împiedicat adoptarea unei declarații comune a statelor membre ale Uniunii Europene, prin care urma să fie condamnată desfășurarea alegerilor prezidențiale din Belarus. Documentul, care califica scrutinul drept „nedemocratic”, a fost blocat de Ungaria, în timp ce Slovacia, inițial ezitantă, a revenit asupra poziției și a sprijinit textul, transmite sursa.

Declarația propusă de statele membre UE susținea că alegerile din Belarus sunt lipsite de legitimitate, acuzând regimul de „reprimare brutală și fără precedent a drepturilor omului” și de restricții severe impuse opoziției și presei independente. În lipsa unui acord unanim din partea tuturor celor 27 de țări membre, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a emis o declarație proprie, afirmând că alegerile din 26 ianuarie nu au fost „nici libere, nici corecte”.

Kallas a cerut eliberarea imediată a tuturor deținuților politici din Belarus, subliniind că peste o mie de persoane sunt reținute arbitrar, inclusiv un angajat al Delegației Uniunii Europene. Ea a criticat, de asemenea, invitația întârziată adresată observatorilor independenți din cadrul OSCE, cu doar 10 zile înainte de scrutin, considerând gestul o formalitate lipsită de substanță.

#Belarus #Ungaria #PoliticaUE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button