Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a atras atenția asupra posibilității ca Aeroportul Internațional Chișinău să fie transformat într-un aerodrom militar folosit de Federația Rusă pentru atacuri asupra Ucrainei. El spune că autoritățile tratează acest scenariu cu maximă seriozitate și ar putea deveni realitate dacă forțele proruse vor câștiga alegerile parlamentare.
Vodă a mai declarat că, deși subiectul e adesea luat în derâdere în spațiul public și redus la problema închiderii spațiului aerian, riscul este tratat foarte serios de instituțiile de securitate ale Moldovei.
El a amintit că în trecut aeroportul a fost controlat de un oligarh fugit, dar acum este gestionat de stat. De asemenea, Vodă a spus că guvernul monitorizează zborurile comerciale care vin din zone precum Armenia sau Turcia, unde pot exista indivizi cu intenții neclare, și subliniază importanța analizei de securitate.
Vodă a precizat că cele mai informate trei persoane din stat — președinta Sandu, premierul Recean și președintele Parlamentului Grosu — au primit informații verificate privind riscurile, iar autoritățile explorează scenarii de protecție pentru cetățeni.
#proruse #Voda