Politică

„Vom deveni și mai puternici”. Ce le spune Putin rușilor în mesajul de Anul Nou

În discursul său cu ocazia Anului Noi, președintele rus Vladimir Putin a spus că în 2023 în Rusia „s-a muncit din greu”, iar „munca pentru binele comun a apropiat comunitatea”. Într-un mesaj către armata rusă, el a declarat că militarii luptă „pentru adevăr și dreptate” și i-a numit „eroi”. Putin a mai spus că nu ar exista nicio forță în lume care să-i dezbine pe ruși și să le oprească dezvoltarea. „Vom deveni și mai puternici”, a adăugat acesta în discursul său, difuzat de canalele de televiziune rusești din Orientul Îndepărtat. 

Dragi cetățeni ai Rusiei, dragi prieteni, ne luăm la revedere de la anul 2023, foarte curând el va deveni o parte din istorie iar noi trebuie să mergem înainte, să creăm viitorul. În anul care a trecut, am muncit din greu și am făcut multe, am fost mândri de realizările noastre comune, ne-am bucurat de succese și am fost fermi în apărarea intereselor naționale, a libertății și securității noastre, a valorilor noastre”, a comunicat Putin la începutul discursului său, pe fundalul acestuia fiind Kremlinul de la Moscova, relatează Meduza.

Munca pentru binele comun a apropiat comunitatea. Suntem uniți în gândurile noastre, în muncă și în luptă, în zilele lucrătoare și de sărbători, arătând cele mai importante trăsături ale poporului Rusiei – solidaritatea, mila, forța”, a adăugat el.

Putin s-a adresat și către armata rusă, „către cei care se află în postul de luptă, în fruntea luptei pentru adevăr și dreptate”.

Sunteți eroii noștri, inimile noastre sunt cu voi. Suntem mândri de voi. Vă admirăm bărbăția”, a comunicat el. Putin a adăugat că militarii sunt susținuți de „întregul popor” al țării.

El a mai spus că nu există nicio forță în lume care să-i dezbine pe ruși și să oprească dezvoltarea Rusiei.

Am dovedit nu o dată că putem rezolva cele mai dificile probleme și nu vom renunța niciodată, pentru că nu există nicio forță care să ne dezbine, să ne facă să uităm memoria și credința părinților noștri, să ne oprească dezvoltarea”, a comunicat Putin.

Președintele rus a adăugat că poporul multinațional al Rusiei este „o țară, o mare familie”.

Vom asigura dezvoltarea încrezătoare a patriei, bunăstarea cetățenilor noștri și vom deveni și mai puternici. Suntem împreună, iar aceasta este cea mai de încredere garanție a viitorului Rusiei. Cu sărbătoarea dragii mei. La mulți ani 2024″, a comunicat el.

Anul trecut, Putin și-a înregistrat mesajul de felicitare cu prilejul Anului Nou nu pe fundalul Kremlinului ca de obicei, ci pe fundalul militarilor, participanți la „operațiune specială din Ucraina”.

Amintim că Federația Rusă a invadat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie 2022, în ceea ce au numit ulterior o „operațiune specială de demilitarizare și denazificare”. Republica Moldova, de rând cu țările UE și SUA, au condamnat războiul declanșat în Ucraina din prima zi, exprimându-și sprijinul și solidaritatea cu poporul ucrainean.

#Putin #Revelion #felicitare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button