Luni dimineață, autoritățile israeliene au confirmat că orașul Haifa a fost lovit de rachete lansate de gruparea Hezbollah. Cel puțin 10 persoane au fost rănite, unele având răni minore, iar altele au fost transportate la spital, transmite sursa.
Hezbollah a declarat că a vizat o bază militară în apropierea orașului și a lansat o serie de rachete „Fadi 1”. Atacul a afectat atât Haifa, cât și Tiberias, unde au fost raportate avarii la clădiri și proprietăți. În replică, armata israeliană a efectuat lovituri aeriene asupra țintelor Hezbollah din Beirut și sudul Libanului.