Război în Ucraina

Zvonuri despre bola lui Putin: puțin probabil că cineva va apăsa butonul roșu

Zvonurile despre starea precară de sănătate a lui Vladimir Putin sunt benefice în contextul tensiunilor internaționale, afirmă Hristo Grozev, jurnalist de la Bellingat. El susține că nu există probe care să confirme faptul că liderul de la Kremlin suferă de o maladie incurabilă, însă asemenea informații îi afectează psihologic pe oamenii din anturajul președintelui rus.

În cadrul unui interviu oferit jurnalistului ucrainean Dmitrii Gordon, Grozdev a precizat că serviciile speciale de la Moscova au expediat circulare, în care îndemnau ofițerii Serviciului Federal de Securitate să nu creadă informațiilor despre eventuale maladii pe  care le-ar avea Putin. Drept urmare, aceștia au crezut că, de fapt, zvonurile ar reprezenta adevăr.

„Nu este atât de important dacă este adevărat că e grav bolnav. Important e ca oamenii din jurul lui să gândească așa. Asta schimbă formula. Este un factor de decizie. Din același motiv, este puțin probabil cineva să accepte ordinul de a apăsa butonul roșu, înțelegând că moare în șase luni. Cine îi va proteja atunci de procesele de la Nürnberg?”, consideră Grozdev.

Anterior, au apărut mai multe informații controversate despre stare de sănătate a lui Putin. Miliardarul Serghei Pugachev, unul dintre persoanele care au fost cândva apropiate de președintele rus, spune că acesta a suferit o traumă când a căzut de pe cal. Printre alte versiuni ar fi faptul că Putin suferă de cancer sau de Parkinson.

Kremlinul a negat toate informațiile apărute despre starea liderului de la Moscova. În același timp, se vehiculează că, în cazul când nu își va putea exercita atribuțiile, locul său, în mod legal, ar urma să fie ocupat de premierul Mihail Mișustin.

#Putin #boală #război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button