Societate

450 de pompieri și salvatori vor fi la datorie, în regim de 24 de ore, în noaptea dintre ani

450 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și 150 de autospeciale sunt gata să intervină în situații de risc în noaptea dintre ani. Salvatorii și pompierii vor activa în regim de 24 de ore pentru misiuni de salvare, dar și acțiuni de prevenire a situațiilor de risc, transmite sursa.

În vederea prevenirii situațiilor excepționale, specialiștii îndemnă oamenii să respecte cu strictețe regulile împotriva incendiilor. Aceștia se referă în special la utilizarea surselor de încălzire și exploatarea instalațiilor alimentate cu gaze naturale. 

În context, pompierii roagă cetățenii să nu supraîncălzească sobele și să stingă focul pe parcursul nopții. 

De recomandări au parte și persoanele care folosesc aparate electrice de încălzit. Pentru a evita intoxicațiile cu monoxid de carbon, salvatorii atenționează asupra pericolului instalațiilor defecte, sau neautorizate. În cazul defecțiunilor este indicată invitarea specialiștilor pentru remedierea problemei.

Pompierii avertizează persoanele să nu lanseze materialele pirotehnice, în special în preajma spațiilor de locuit, clădirilor, sau spațiilor forestiere. Nu este indicată lansarea focurilor de către copii, care s-ar putea alege cu arsuri și alte traumatisme. 

În condiții de temperaturi oscilante, oamenii sunt rugați să evite mersul și pescuitul pe râuri și lacuri și să monitorizeze strict copii. Conducătorii auto sunt atenționați să-și echipeze mijloacele de transport corespunzător conform condițiilor de iarnă și să respecte regimul de viteză. În situații de risc oamenii sunt îndemnați să sune de urgență Serviciul 112.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button