Politică

52 de țări, printre care și Moldova, au votat contra rezoluției anuale ruse

52 de țări, printre care Germania, Italia și Austria, au votat la ONU împotriva rezoluției anuale ruse privind combaterea glorificării nazismului. Acum un an, erau doar două dintre ele – Statele Unite și Ucraina.

Acest lucru se datorează demersului Australiei, Japoniei, Liberiei și Macedoniei de Nord, care a declarat că „rezoluția este o încercare a Rusiei de a folosi pretextul luptei împotriva nazismului pentru a justifica ostilitățile din Ucraina” și a făcut amendamentul corespunzător în încercarea de a provoca Rusia să retragă textul de la vot, scrie canalul de telegram Pul3, transmite sursa.

Grigori Lukianțev, șef adjunct al Departamentului Ministerului de Externe rus a declarat, în context: Scopul amendamentului nu a fost în niciun caz îmbunătățirea textului acestei rezoluții în interesul țărilor occidentale, ci mai degrabă o încercare de a provoca Rusia să retragă acest text, pentru a preveni adoptarea acestuia, prin orice mijloace.

Ei nu au reușit, ca și până acum, să schimbe radical acest text în interesul lor, înlăturând prevederi care nu le convin: în ceea ce privește distrugerea monumentelor eliberatorilor, desfășurarea de marșuri și procesiuni neonaziste la lumina torțelor și interzicerea simboluri asociate victoriei”.

„Prin urmare, au decis să fie destul de „creativi” în abordarea lor de a-și rezolva problema, dar această strategie nu s-a materializat. Cu greu pot fi mulțumiți de rezultate.

Chiar și atunci când în 2011 a existat o scindare în rândurile UE și o parte din statele membre UE au votat împotrivă, iar o parte s-a abținut, reprezentanții Germaniei, Italiei și Austriei ne-au jurat că nu vor fi niciodată, din motive de principiu, capabili să voteze împotriva unui document care condamnă glorificarea nazismului”, a mai adăugat oficialul rus.

#Moldova #rezoluția_anuală_rusă #votare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button