Germania va acorda Republicii Moldova un grant de 33 milioane de euro. Banii sunt destinați pentru gestionarea efectelor crizei energetice, transmite sursa.
Potrivit unui comunicat al ambasadei Germaniei la Chișinău, ajutor nerambursabil, în valoare de 33 milioane de euro, va fi acordat prin intermediul Ministerului federal german pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Acesta va finanța Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.
Acest nou angajament continuă sprijinul german acordat în sezonul de iarnă 2022-2023, când grantul german pentru Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice a ajutat 900 000 sau aproximativ 75% din toate gospodăriile din R. Moldova prin subvenții pentru energie.
Ambele contribuții au fost oferite prin Banca de Dezvoltare Germană KfW, din numele Ministerului federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, angajamentul din 2025 răspunzând unei cereri directe de sprijin din partea prim-ministrului Dorin Recean adresată cancelarului Olaf Scholz.
„Suntem recunoscători Germaniei pentru sprijinul constant în ajutarea Moldovei să facă față provocărilor energetice curente. De acest grant de 33 milioane de euro vor beneficia direct cetățenii noștri cei mai vulnerabili, asigurând accesul acestora la servicii energetice esențiale. Sprijinul oferit prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice garantează protecția familiilor din Moldova și avansează calea noastră spre securitatea energetică și spre integrarea europeană. Sprijinul Germaniei este o dovadă suplimentară a parteneriatului puternic și a solidarității dintre națiunile noastre”, a declarat premierul Recean.
Noul angajament al Germaniei, în valoare de 33 milioane de euro, completează pachetul de sprijin recent anunțat de Uniunea Europeană.