Economie

UE discută plafonarea prețului gazului. Reuniunea miniștrilor Energiei din UE, programată pentru 9 septembrie

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru a ţine sub control criza energetică și discută despre o posibilă plafonare a preţului gazului şi oferirea de linii de credit de urgenţă pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei. Un document în acest sens a fost elaborat de Republica Cehă, ţara care asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, scrie digi24.ro cu referire la Reuters.

Reuniunea miniștrilor Energiei din UE este programată pentru data de 9 seprembrie. Vor fi discutate măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze, transmite sursa.

Şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că a sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei.

„Plafonarea poate fi propusă la nivel european, şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, a afirmat Ursula von der Leyen.

#Ursula_von_der_Leyen #CE #plafonarea_prețului_gazului #UE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button