Politică
CEC anunță numărul alegătorilor pentru alegerile locale din mai 2025
Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat numărul alegătorilor din cele șase localități din Moldova unde, pe 18 mai 2025, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcțiile de primar și consilier local. Conform datelor actualizate pe 21 martie, 16.757 de cetățeni sunt eligibili să voteze în aceste localități, conform sursei.
Alegătorii din comuna Călugăr (2.227), comuna Chiperceni (2.600), satul Talmaza (5.821), comuna Boldurești (2.889), satul Tabani (2.383) și satul Temeleuți (837) vor putea participa la aceste alegeri. CEC a precizat că cei care au stabilit domiciliul în aceste localități după 18 februarie 2025 nu vor avea drept de vot, conform Codului Electoral.
Imagine: ilustrativă, sursa






