Societate

Profesorii trimiși în Rusia de rețeaua lui Șor, în vizorul autorităților din Moldova

Ministerul Educației din Republica Moldova a anunțat că profesorii care au participat la instruiri organizate în Rusia, prin intermediul unei organizații afiliate lui Ilan Șor, riscă sancțiuni. Potrivit ministrului Dan Perciun, până acum au fost identificate peste 30 de cazuri, dintre care 28 au avut loc în 2024 și alte cinci la începutul anului 2025. Instruirile au fost organizate de „Evrazia”, o entitate asociată fugarului penal Ilan Șor, conform sursei.

Ministerul urmează să analizeze situația în cadrul Consiliului Național de Etică și Integritate. Oficialii intenționează să aplice, inițial, avertismente, dar dacă fenomenul continuă, se va recurge la sancțiuni mai dure, precum retragerea gradelor didactice și manageriale. Cei mai mulți dintre profesorii implicați provin din regiunea autonomă Găgăuzia, a precizat ministrul.

#profesori #Șor #Rusia

Imagine: ilustrativă, sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button