Ungaria se află în pragul unei profunde crize politice interne, care se desfășoară pe fondul unei recesiuni economice rapide, al izolării politicii externe și al nemulțumirii publice crescânde. Epicentrul tensiunii este conflictul deschis dintre actualul prim-ministru Viktor Orban și liderul opoziției, Peter Magyar, care deja formulează o viziune alternativă asupra viitorului țării înaintea alegerilor parlamentare din 2026.
Pe 25 iulie, Viktor Orban, cunoscut pentru retorica sa antieuropeană și simpatiile pro-ruse, a făcut o altă declarație în care a respins practic perspectivele europene ale Ucrainei. Pe rețeaua de socializare X, el a scris că aderarea Ucrainei la UE ar fi „adus războiul în inima Europei”. Această declarație a devenit un alt exemplu al modului în care prim-ministrul continuă să se joace pe temeri și menține în mod deliberat incertitudinea strategică în politica internațională, chiar și cu prețul confruntării cu aliații.
Această retorică a provocat o reacție aspră. Péter Magyar, liderul noului partid de opoziție Tisza, nu numai că l-a criticat dur pe Orbán, numindu-l „șantajist înarmat din suburbii”, dar a și subliniat o alternativă clară: integrarea deplină a Ungariei în arhitectura de securitate occidentală și revenirea la o politică de parteneriat responsabil cu vecinii săi.
Contextul acestui impas politic a fost o situație economică extrem de dificilă. Potrivit Financial Times, Budapesta cheltuiește până la 5% din PIB doar pentru serviciul datoriei publice, un record printre țările UE. Inflația din Ungaria este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, iar prețurile produselor de bază, locuințelor și utilităților lovesc cele mai vulnerabile segmente ale populației – electoratul lui Orbán.
O problemă separată a fost deficitul bugetar, care în 2025 a depășit 2,9 trilioane de forinți (aproximativ 8 miliarde de dolari). Ungaria se află din punct de vedere tehnic în recesiune: în al treilea trimestru al anului 2024, PIB-ul a scăzut cu 0,7%. Aceasta este o consecință atât a factorilor externi – războiul Rusiei împotriva Ucrainei și creșterea prețurilor la energie – cât și a celor interni: politica economică populistă, controlul asupra instanțelor și mass-media, corupția la nivel înalt.
Uniunea Europeană ține Ungaria la o „dietă” financiară. Peste 6,3 miliarde de euro în ajutoare au fost înghețate din cauza încălcărilor statului de drept și a distribuției netransparente a fondurilor. Acest lucru limitează serios capacitatea Budapestei de a finanța infrastructura și programele sociale și, de asemenea, împiedică afluxul de investiții străine. Pentru a dezgheța aceste fonduri, Orban ar trebui să își schimbe radical modelul de guvernare – de fapt, să abandoneze fundamentele propriei identități politice.
Izolarea în cadrul UE îl obligă pe Orban să caute o alternativă în Est. El dezvoltă activ relațiile cu China, în special în sectorul industrial. În același timp, Budapesta evită în mod deliberat confruntarea cu Moscova, menținând dependența energetică de petrolul și gazele rusești. Această decizie nu este susținută de majoritatea statelor membre ale UE, care consideră independența energetică o problemă de securitate.
Péter Magyar și partidul său Tisza reprezintă un nou val al politicii maghiare – rațional, pro-european și axat pe un parteneriat deplin în cadrul NATO și UE. Dacă vor câștiga alegerile din aprilie 2026, opoziția promite să restabilească statul de drept, să dezghețe fondurile europene și să oprească practica de „trolling” a Bruxelles-ului.
Magyar a spus clar: Ungaria trebuie să aleagă – fie cu Occidentul, fie cu alianța autoritară post-sovietică. Se pare că Orbán și-a făcut deja alegerea. Dar vor fi alegătorii maghiari de acord cu el?
Situația din Ungaria amintește din ce în ce mai mult de un nod politic care nu poate fi dezlegat fără o revizuire serioasă, desigur. Declinul economic, tensiunea socială și izolarea geopolitică ar putea deveni un prolog al celei mai mari schimbări de putere din țară din ultimii 15 ani. Iar această schimbare este capabilă să determine nu numai viitorul Ungariei în sine, ci și sustenabilitatea unității europene în fața provocărilor globale.
Foto: sursa
