Slovacia s-a aflat din nou în centrul unei crize de sancțiuni în cadrul Uniunii Europene. Decizia guvernului lui Robert Fico de a bloca aprobarea celui de-al 19-lea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei demonstrează nu doar preocupările economice interne ale Bratislavei, ci o întreagă strategie – dezvoltarea propriei linii de acțiune în cadrul UE, bazată pe manipularea principiului consensului.
Oficial, Slovacia susține că sancțiunile împotriva Rusiei dăunează sectorului și industriei sale energetice. În practică, aceasta este o încercare de a utiliza procesul de sancțiuni ca pârghie politică împotriva Bruxelles-ului. Fico insistă să discute noul pachet la nivel de conducere, amânând astfel aprobarea acestuia și creând spațiu pentru negocieri. Acest lucru nu provine din îngrijorarea pentru economia internă, ci din dorința de a obține concesii și compensații suplimentare pentru țara sa din partea Comisiei Europene.
Tacticile de tergiversare ale lui Fico s-au întors în mod repetat împotriva sa în Ungaria, unde Viktor Orbán folosește o abordare similară – blocarea deciziilor și apoi schimbul de anulări ale dreptului de veto cu bonusuri financiare. Slovacia pare să fi urmat o cale similară. Se conturează o axă specifică „Budapesta-Bratislava”, capabilă să blocheze decizii cheie ale UE dacă acestea intră în conflict cu interesele interne ale guvernelor înclinate să coopereze cu Moscova.
Slovacia își justifică poziția invocând „dependența de petrolul rusesc” furnizat prin conducta Drujba. Cu toate acestea, această dependență nu este rezultatul unor circumstanțe externe, ci al unei alegeri politice interne. După venirea la putere a lui Fico, toate programele de diversificare a aprovizionării cu energie inițiate de guvernul anterior au fost efectiv reduse. În loc să urmeze o politică de sustenabilitate energetică, țara a revenit pe un curs vulnerabil, avantajos pentru Kremlin.
Astfel de pași au un impact asupra întregii arhitecturi a sancțiunilor Uniunii Europene. Într-o situație în care fiecare nouă sancțiune necesită aprobare unanimă, chiar și o singură țară poate paraliza procesul. Rusia înțelege perfect acest mecanism și exploatează activ diviziunile interne din cadrul UE pentru a slăbi presiunea colectivă. Fiecare zi de întârziere a aprobării sancțiunilor îi oferă Moscovei timp să se adapteze: să redirecționeze fluxurile de petrol, să consolideze comerțul prin țări terțe și să ajusteze schemele financiare sub acoperire.
Mai mult, astfel de blocade creează un precedent politic periculos. Europa, construită pe principiile solidarității, se găsește ținută ostatică de state ale căror guverne operează în logica populismului național, mai degrabă decât în cea a securității comune. Propaganda Kremlinului exploatează imediat aceste episoade pentru a demonstra „diviziunea” Occidentului și „impotența” Uniunii Europene.
Acțiunile lui Fico demonstrează că nu este vorba despre prevederi specifice ale pachetului de sancțiuni, ci despre o încercare de a revizui însăși filosofia participării Slovaciei la UE. Retorica sa se bazează pe opoziția față de Bruxelles și pe ideea de „suveranitate națională” în detrimentul deciziilor colective. Slovacia devine astfel un instrument al influenței Moscovei, chiar și fără a fi nevoie de instrucțiuni directe din partea Kremlinului.
Pentru Uniunea Europeană, situația actuală devine un test de maturitate politică. Dacă fiecare nou pachet de sancțiuni este blocat sub pretextul „intereselor economice”, mecanismul unanimității se va transforma dintr-o garanție a egalității într-o vulnerabilitate pe care Moscova o va exploata. Problema nu mai este doar despre sancțiuni – ci despre capacitatea Europei de a lua decizii în fața presiunilor externe și a sabotajului intern.
Slovacia folosește consensul ca scut în spatele căruia se ascund calcule politice. Însă acest calcul subminează încrederea în instituțiile comune și întărește percepția că UE este incapabilă să acționeze rapid și decisiv.
Sancțiunile trebuie să fie o expresie a voinței colective, nu o chestiune de negociere națională. Și dacă Bruxelles-ul nu reușește să găsească o modalitate de a neutraliza vetourile interne, solidaritatea europeană riscă să devină un simbol al impotenței lente.
Fico mizează pe o pauză, dar această pauză face jocul Kremlinului. Și astăzi, întrebarea este mai amplă decât cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni – este o chestiune dacă Europa poate menține unitatea acolo unde Slovacia a ales dependența.
Foto: sursa
