Pe 4 noiembrie 2025, agenția DW a publicat o investigație care adaugă încă o dovadă că „opoziția” rusă nu este, de multe ori, opusul regimului. Fostul coordonator al „Open Russia”, Igor Rogov, care a obținut azil politic în Polonia, s-a dovedit a fi agent FSB. Potrivit anchetei poloneze, el transmitea serviciului secret al Federației Ruse informații nu doar despre disidenții ruși emigrați în Occident, ci și despre funcționari polonezi, profesori, diplomați și organizații care ajută refugiații. Mai mult, în dosarul Rogov a apărut un episod cu un colet ce conținea componente ale unui dispozitiv exploziv, interceptat în vara lui 2024.
Acest caz nu este unic. Doar în Polonia, de la începutul agresiunii pe scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, au fost reținute cel puțin 44 de persoane suspectate de spionaj sau sabotaj în favoarea Rusiei și Belarusului. Mulți dintre ei se prezentau drept voluntari, jurnaliști sau „activiști anti-război”. O astfel de statistică arată caracterul sistemic al operațiunilor Kremlinului: FSB infiltrează deliberat agenți în mediul „opoziției” și în comunitățile de migranți, transformându-le în canale de influență.
Igor Rogov nu era o figură întâmplătoare. Trecutul său — activitate în structura „Open Russia” a lui Mihail Hodorkovski și în staff-ul lui Navalnîi la Saransk — îi construia o „legendă” credibilă de democrat. O asemenea biografie permitea FSB-ului să introducă agenți în medii care, în Occident, se bucură tradițional de încredere.
Investigația Agenției de Securitate Internă a Poloniei (ABW) a arătat că FSB nu doar colectează informații — ci creează infrastructuri de încredere în care agenții obțin acces direct la media, fonduri și cercuri diplomatice. Culegerea de date, dezinformarea și chiar acțiunile de diversiune devin părți ale aceleiași strategii.
Scenariul este tipic: „opoziția” de fațadă este folosită ca acoperire pentru operațiuni de influență. În Europa operează zeci de organizații ale emigranților, legate de Kremlin. Prin ele se realizează:
- infiltrarea agenților în mass-media și structuri pentru drepturile omului;
- crearea unor comunități de „experți” loiali, care promovează narațiuni despre „lumea multipolară” și „ambiguitatea sancțiunilor”;
- colectarea de informații despre structurile europene care sprijină Ucraina și refugiații ruși;
- finanțare prin granturi, fonduri și inițiative culturale.
Episodul cu coletul în care s-au găsit componente de bombă arată că activitatea FSB depășește cu mult spionajul. Serviciile ruse exportă în Europa modele de activitate teroristă — incendieri, sabotaj, tentative de atentat împotriva adevăraților opoziționiști. Cazuri similare au fost consemnate în Germania, Cehia și Marea Britanie, ceea ce indică o strategie unitară: semănarea haosului și distrugerea încrederii în mediul emigranților.
Discuțiile despre „rusofobie” în legătură cu verificările migranților sunt parte a dezinformării Kremlinului. În realitate, serviciile europene construiesc un minimum de securitate. Verificarea biografiei, rutelor, surselor de finanțare și contactelor emigranților nu este represiune, ci un element de prevenție contrainformativă.
Pentru o protecție reală este necesar schimbul interstatal de date operative: crearea „listelor albe” și „negre” de persoane și organizații asociate serviciilor ruse. Fără aceasta, Europa lasă o breșă prin care Moscova va continua să pătrundă în spațiul politic și informațional al continentului.
Cazul Rogov este doar un fragment dintr-un tablou mai amplu. Kremlinul folosește de mult destabilizarea securității internaționale ca instrument de influență strategică. Acolo unde alte state își pierd reziliența, Moscova capătă avantaj. Sub masca „mișcării democratice”, Rusia exportă o opoziție controlată, estompând granița dintre libertate și manipulare.
Astăzi nu există „două Rusii” — una bună și una rea. Există o singură verticală a influenței, în care regimul lui Putin și „criticii” lui din străinătate îndeplinesc funcții complementare. Formula „opoziție sub controlul FSB” nu este o metaforă, ci o realitate politică. De aceea, Occidentul trebuie să învețe să distingă nu doar între regim și adversarii lui, ci și între adevărații opozanți ai dictaturii și cei care doar joacă rolul de exilați, rămânând parte a sistemului Kremlinului.
