Regiunea arctică trece rapid din zona periferică a politicii globale în centrul competiției strategice.
Izolarea, densitatea redusă a populației și condițiile naturale dificile, care altădată acționau ca o barieră în calea conflictelor majore, transformă astăzi Nordul într-un spațiu ideal pentru operațiuni ascunse, greu de detectat.
Tocmai acest lucru face din Arctica următoarea țintă a activităților hibride — în primul rând din partea Rusiei, dar și a Chinei, care încearcă să folosească regiunea ca instrument de presiune și manevră politică.
Un articol publicat în The Financial Times pe 16 noiembrie 2025 subliniază deplasarea vectorului amenințărilor hibride din Marea Baltică spre zona arctică. Această evaluare se bazează pe numărul tot mai mare de incidente ce implică avarierea cablurilor submarine, precum și pe eforturile statelor nordice de a-și consolida infrastructura digitală și militară.
Arctica reunește trei dimensiuni esențiale:
1. Dimensiunea geopolitică
Regiunea asigură rute importante între Europa, America de Nord și Asia. Controlul acestor direcții definește influența militară și politică în emisfera nordică.
2. Dimensiunea infrastructurală
Cablurile submarine care traversează Arctica asigură internetul transcontinental. Avaria lor devine o formă de presiune capabilă să provoace perturbări serioase în funcționarea sistemelor de stat și financiare.
3. Dimensiunea resurselor
Zona arctică conține rezerve semnificative de energie și minerale, intensificând competiția pentru controlul resurselor.
În acest context, Arctica devine vulnerabilă la operațiuni ascunse — de la sabotarea infrastructurii critice până la activități de recunoaștere desfășurate sub acoperirea navelor de cercetare sau pescuit.
Comportamentul Rusiei arată un demers sistematic și pe termen lung. Avariile cablurilor care conectează Insulele Shetland, Orkney și Feroe, precum și incidentul din Svalbard din 2022, sugerează posibilitatea unor acțiuni deliberate. Trecerea frecventă a navelor rusești prin zone în care ulterior au fost raportate defecțiuni întărește suspiciunile de sabotaj.
Astfel de acțiuni urmăresc mai multe obiective:
- Testarea reacției NATO. Rusia analizează cât de flexibil pot răspunde aliații la amenințările netradiționale.
- Crearea unor crize locale. Avarierea cablurilor pe insule îndepărtate provoacă întreruperi de comunicații, afectând economia și sistemele de management.
- Creșterea propriilor manevre strategice. Rusia folosește intens nave civile ca element al rețelei de informații, reducând riscul asumării răspunderii directe.
Reacția Danemarcei — inclusiv investiții în F-35 și în consolidarea apărării Arcticii — reflectă percepția asupra riscurilor în creștere.
China conturează un alt tip de prezență în regiune, acționând prin proiecte de infrastructură, cercetare și stații științifice, investiții și promovarea conceptului de „Drum al Mătăsii Polar”.
Formal, aceste inițiative sunt economice. În realitate, ele creează influență pe termen lung, permit colectarea de date critice și consolidează treptat prezența politică.
Amenințările hibride din Arctica nu se încadrează în tiparele clasice ale agresiunii armate. Sunt discrete, punctuale și greu de definit juridic. De aceea, statele nordice și NATO au nevoie de un nou tip de răspuns:
- mecanisme de reacție imediată la atacuri cibernetice și sabotaj fizic;
- coordonare între armată, servicii de informații și agenții civile;
- sancțiuni nu doar împotriva companiilor, ci și a navelor implicate în trasee suspecte;
- crearea unor canale de comunicare prin satelit care să preia funcțiile cablurilor avariate;
- construirea unei infrastructuri alternative, inclusiv un nou cablu între Danemarca și Groenlanda și un posibil traseu prin Insulele Feroe.
Aceste măsuri reduc vulnerabilitatea regiunii și îi sporesc autonomia tehnologică.
Arctica nu mai este o margine geografică. Ea devine una dintre direcțiile majore ale geopoliticii globale, unde metodele hibride sunt mai eficiente decât acțiunile militare directe. Rusia și China dezvoltă în regiune un spectru complex de amenințări — de la sabotaj clandestin la operațiuni strategice de informații — testând reziliența statelor democratice.
În aceste condiții, țările occidentale au nevoie de o strategie proactivă care să protejeze infrastructura critică și să neutralizeze presiunea hibridă. Arctica nu mai este periferie — este unul dintre fronturile centrale ale securității internaționale pentru următoarele decenii.
