Internaţional

Președintele american Joe Biden și liderul rus Vladimir Putin vor avea pe 7 decembrie o intrevedere prin videoconferință

Președintele Statelor Unite Joe Biden și liderul rus Vladimir Putin vor avea o teleconferință on line marți, 7 decembrie pentru a discuta evoluțiile din Ucraina și alte subiecte, au confirmat atât Casa Albă, cât și Kremlinul.

Întâlnirea virtuală are loc în timp ce Washingtonul și Kievul spun că Moscova a amplasat zeci de mii de soldați, tancuri și armament greu în vestul Rusiei și ar putea planifica o ofensivă împotriva Ucrainei chiar în luna ianuarie. „Președintele Biden va sublinia preocupările Statelor Unite cu privire la activitățile militare rusești la granița cu Ucraina și va reafirma sprijinul american pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat Casa Albă pe 4 decembrie. Cei doi lideri vor discuta, de asemenea, o serie de probleme, inclusiv acordurile despre armele nucleare strategice, atacurile cibernetice și probleme regionale, a mai anunțat Casa Albă.

La începutul acestei săptămâni, Vladimir Putin a repetat că Rusia își susține așa numitele „linii roșii” cu privire la orice posibilitate de aderare a Ucrainei la NATO și-a exprimat îngrijorarea cu privire la aprovizionarea cu arme occidentale moderne a Kievul cât și față de exerciții militare în Marea Neagră. Kremlinul a spus că liderul rus va căuta garanții obligatorii care să împiedice extinderea NATO în Ucraina în timpul convorbirii cu Biden. Washingtonul a respins ultimatumurile Kremlinului.

Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button