Război în Ucraina

Un jurnalist rus a fost reținut în regiunea transnistreană

Jurnalistul Vladimir Soloviov, redactorul-șef al portalului Newsmaker.md a fost reținut în regiunea transnistreană.

Despre aceasta anunță Comisia Unificată de Control (CUC), după ședința săptămânală care s-a desfășurat la Bender, transmite sursa.

Potrivit CUC, reținerea lui Vladimir Soloviov a avut loc în această dimineață.

„Delegația Republicii Moldova a cerut explicații de la reprezentanții transnistreni în CUC despre situația jurnalistului Vladimir Soloviov, corespondent al publicației ruse „Kommersant” și redactor-șef la NewsMaker.md, pe care în aceeași dimineață, până la sosirea delegației moldovenești, câteva persoane neidentificate l-au scos din edificiul unde au loc reuniunile de lucru ale Comisiei Unificate de Control și l-au dus într-o direcție necunoscută. 

Din câte se cunoaște, acesta intenționa să realizeze interviuri cu membrii CUC. Delegația transnistreană a răspuns sfidător că nu cunoaște nimic și că trebuie să se documenteze”, se arată într-un comunicat remis de CUC.

Totodată, delegația Republicii Moldova declară că este profund îngrijorată de aceste acțiuni ilegale ale structurilor de forță ale Tiraspolului îndreptate asupra reprezentanților mass-media.

Cazul reținerii jurnalistului este investigat de organele de drept în conformitate cu legislația națională.

#Ucraina #război #Transnistria

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button