Interviu cu femeia din Harkov care a rămas să documenteze ororile războiului

Retragerea trupelor ruse din Kiev și din nordul Ucrainei reprezintă o amenințare și mai puternică pentru orașele din estul și sudul țării, acolo unde invadatorii au anunțat că se vor concentra. Într-o discuție cu Libertatea, Maria Avdeeva, locuitoare în Harkov, explică de ce a ales să rămână și cum se desfășoară viața într-unul dintre cele mai râvnite orașe de către ruși. 

• Cum funcționează un oraș sub asediu? Oamenii s-au împărțit în trei categorii: voluntarii care transportă și gestionează ajutoarele, cei care au luat arma în mână și cei care muncesc ca să asigure un standard pentru serviciile de curățenie, apă, drumuri, pentru ca orașul să poată continua să existe. 
• Cum rezistă oamenii individual? Încearcă să rămână cât mai ocupați, să aibă activități. 

De 41 de zile Harkovul n-a cedat. Și nici Maria Avdeeva, una dintre puținele femei care au ales să rămână. Înarmată cu un telefon mobil, versiunea Încăpățânare-și-Rezistență 2.0, Maria iese zilnic pe străzile din oraș ca să surprindă ceea ce numește „crimele războiului”. A filmat din locuințe și magazine distruse, în spitale și morgi, în centre de voluntari, la metrou sau pe străzi. Contul ei de Twitter s-a transformat într-un jurnal video în vreme de război. 

Familia ei a plecat. „E mai bine așa, nu trebuie să-mi fac griji pentru ei”

Maria a trăit de când se știe în Harkov. A terminat aici Facultatea de Drept Internațional și a lucrat la Institutul Național de Studii Strategice. Toată viața s-a învârtit printre lucrări de cercetare. Acum pășește printre ruine. Familia ei a fost evacuată încă din 24 februarie. „E mai bine așa, pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru ei în fiecare zi. Îi știu în siguranță și mă pot concentra pe munca mea”. 

„O să rămân în Harkov cât timp va fi posibil. Eu sper că până la finalul războiului”, spune Maria. Nimeni nu știe însă când va fi finalul războiului. „Și cu preț vom ajunge acolo?”, se întreabă Maria în discuția telefonică pe care o purtăm pe WhatsApp. Maria este fondatoarea unui think thank care abordează dezinformarea și propaganda rusă. A înființat asociația în 2014, după invazia din Donbas și anexarea Crimeei. 

Regula „Nicio fereastră”

Și-a amenajat biroul în holul apartamentului în care locuiește, într-un cartier care n-a fost afectat direct de atacul forțelor ruse. „Avem o singură regulă: doi pereți, nicio fereastră”, descrie ea „noul birou”. 

Când nu e pe teren să culeagă informații, Maria vorbește cu presa internațională, continuă să scrie la cercetările ei și, mai ales, încearcă să se țină mereu ocupată. Acesta e un job în sine. Să te ții în stare de funcționare când în jurul tău lucrurile cad.

Clădirea în care locuiește are în continuare curent electric, încălzire și apă. Însă mii de alte locuințe au rămas fără, spune ea. „După discuțiile dintre Ucraina și Rusia de la Istanbul, Harkov a fost bombardat de 170 de ori cu rachete Grad. Gazoductul a explodat, 34.000 de oameni au rămas fără gaz. 15% din clădirile rezidențiale din oraș sunt distruse”, explică femeia.  

Pe 1 aprilie, ziua în care am vorbit cu Maria, a postat pe Twitter un clip dintr-un apartament din Harkov:

Heavy feelings posting this video. While I was filming this, I kept thinking, what if this was my home, my bedroom, my kitchen. In many apartments there are still family photos on the walls and you can see families that were living here. pic.twitter.com/8Js0atD7wd

— Maria Avdeeva (@maria_avdv) April 1, 2022

„În timp ce filmam, m-am tot gândit dacă asta ar fi casa mea, dormitorul meu, bucătăria mea. În multe apartamente există încă fotografii de familie pe pereți și poți vedea familiile care locuiau aici. Este un sentiment copleșitor”, completează femeia. 

Al doilea cel mai bombardat oraș din Ucraina 

Aflat la mai puțin de o oră cu mașina de granița cu Rusia, Harkov este un oraș cu peste 1,5 milioane de locuitori, un centru universitar renumit în Ucraina. De aproape o lună și jumătate, ținând cont și de suprafața sa urbană, Harkov este și cea mai bombardată țintă din țară, după Mariupol. Fiecare zi aduce o ploaie de rachete Grad, bombe cu dispersie, obuze și rachete. Nimeni nu știe numărul oficial al morților din oraș, dar o activistă estimează pentru The Economist că o mie de oameni ar fi murit în urma atacurilor. 

Clădiri iconice din centrul istoric al orașului sunt acum ruine. Case construite în secolul al XIX-lea, care au rezistat și celui De-Al Doilea Război Mondial, sunt acum ruine. Cartiere rezidențiale în care locuiau în urmă cu două luni sute de mii de oameni sunt acum ruine. 

Însă rușii n-au reușit să intre în oraș. Iar pentru rezistența lor, care durează încă din 24 februarie, localnicii cred că invadatorii se răzbună. „Forțele ruse au calculat greșit când s-au gândit că vor avea alt răspuns în Harkov. Că vor fi bine primiți”, spune Maria. „Nu se așteptau la o rezistență atât de puternică din partea ucrainenilor, probabil au uitat că vorbim de un Harkov modern, de o Ucraina modernă”. 

Harkov este un oraș cu o populație preponderent vorbitoare de limba rusă. A fost capitala țării la începutul erei sovietice și e probabil ca Moscova să se fi așteptat ca trupele sale să fie binevenite acolo, scrie și The Guardian. Însă identitatea ucraineană a orașului e una specială, Harkov fiind unul dintre locurile în care s-a născut mișcarea națională ucraineană, în urmă cu două secole, și un centru intelectual la începutul secolului al XX-lea. 

Orașul-erou își retrăiește istoria 

Harkov este „orașul-erou”, un titlu pe care și l-a câștigat în cel de-Al Doilea Război Mondial, când a rezistat în fața trupelor naziste, fiind cucerit, pierdut și recucerit. Acum orașul își retrăiește istoria, dar oamenii speră că de data asta ocupația nu va mai avea loc. Temerea însă s-a intensificat odată cu vestea că trupele ruse se retrag din Kiev și se comasează în dreptul orașelor din est și sud. Maria se așteaptă să fie loviți și mai puternic. 

„Până acum au terorizat populația cu bombe și rachete. Dacă Rusia va intensifica atacurile, va continua să distrugă orașul. Prin asta se va intensifica și criza umanitară din oraș. Traiul aici va deveni tot mai dificil”.

„Refuz să trăiesc într-un buncăr”

Nici la întunericul acestor gânduri însă Maria nu vrea să plece. Nu vrea să fie refugiată. Dislocarea forțată e prea dureroasă, spune ea. 

„Mulți dintre prietenii mei au joburi și cariere pe care le-au construit aici. O prietenă foarte bună e medic pediatru – printre cei mai buni din țară – și a fost forțată să plece în vest. Nu știe ce se va întâmpla, când se poate întoarce. Sunt mulți oameni care se regăsesc într-o stare înghețată acum. Toată lumea așteaptă o revenire la normalitate, dar nu cred că este o perspectivă prea apropiată pentru Harkov”. 

Maria a filmat din cele mai lovite zone rezidențiale ale orașului – în Saltivka – unde clădirile de apartamente au fost pur și simplu distruse, nu mai există curent electric, apă sau căldură. „Dacă voi ajunge în acest prag, voi pleca. Nu vreau să trăiesc într-un subsol, într-un buncăr”.

Știe că viața sub pământ vine la pachet cu greutăți fizice și psihice greu de reparat. Povestește despre o adolescentă de 14 de ani pe care a întâlnit-o într-o stație de metrou. Nu mai ieșise la suprafață de la începutul războiului. „O bombă a căzut chiar lângă casa ei și, pe drum spre adăpost, a început să aibă grave atacuri de panică. N-a mai putut de atunci să iasă la lumină. Din teamă și teroare”. Sunt efectele psihologice pe care războiul le are asupra oamenilor prinși la mijloc. 

Într-un oraș sub asediu, clasele sociale se dizolvă

În tot tabloul ăsta morbid, există însă și câte un fir de speranță. Momentele de respiro, care-i aduc bucurie Mariei. Solidaritatea oamenilor e contagioasă. „Să te împrietenești acum cu oamenii este mult mai ușor decât înainte de război. Când vezi pe cineva care face ceva bine, te alături și tu”, explică Maria care a vizitat centrul de voluntari unde vin camioane cu ajutoare umanitare. 

Oameni care aveau poziții de top în diverse companii sunt astăzi voluntari, descarcă și încarcă ajutoarele în camioane, își riscă viața distribuindu-le către civili. „Am vorbit cu un proprietar care avea un hotel în oraș, acum e coordonatorul voluntarilor de la centru”. 

Pentru cei care au rămas nu mai contează statutul social, financiar sau cine erau în viața de dinainte de război. 

Și, chiar dacă trăiesc zilnic sub amenințarea iminenței morții, oamenii ăștia au puterea „să nu fie disperați”. Ca să reziști, trebuie să te concentrezi pe bine. „Vorbim despre ajutoare, nu despre ororile pe care le-am văzut cu toții”. Pentru că războiul schimbă chiar și percepția asupra morții, spune Maria.  „N-am trăit niciodată într-o zonă de război, n-am văzut niciodată niciun mort. Acum am mers la morgă și imaginile de acolo nu am vrut să le public nicăieri pentru că ar terifia oamenii”. Maria e conștientă că unele fotografii înregistrate de mintea ei sunt imposibil de șters. „Da, cred că mă vor bântui toată viață”. 

Încearcă însă să curețe pozele morții ducându-se la evenimente pe care artiștii din Harkov încă le organizează. Concerte la metrou sau expoziții de pictură. „Astăzi, după acest interviu, mă voi duce la metrou unde un pictor care a rămas în oraș a desenat împreună cu copiii mai multe imagini simbolice pentru Ucraina”. E terapie pentru copiii care se adăpostesc la metrou. E terapie și pentru Maria. 

Cele trei grupuri de oameni care asigură viața în Harkov

Harkvoul rezistă pentru că oamenii rămași s-au organizat în trei grupuri mari: voluntarii pentru ajutoare umanitare, oamenii care au luat arma în mână și au intrat în armata teritorială și grupurile municipale care încearcă să mențină standardul serviciilor orașului. „Sunt niște eroi. Printre bombe și atacuri, ei repară rețelele electrice, colectează gunoiul, adună dărâmăturile de pe străzi. Fac o treabă incredibilă”, povestește Maria cum rămâne un oraș viu când ceva atât de puternic îl dorește mort.

Câteva supermarketuri și puține farmacii au mai rămas deschise. În rest, totul este închis, transportul în comun nu mai funcționează, iar școlile și universitățile au fost evacuate. Războiul lovește puternic în economie. 

„Oamenii nu mai muncesc, deci nu mai pot produce nimic. Asta acutizează criza umanitară și o va resimți toată Europa pe termen lung”, crede cu fermitate Maria. 

„Suntem pregătiți, orice ar fi”

Deși speră ca armata ucraineană să câștige războiul, Maria e conștientă că scenariile pentru Harkov ar putea fi mai degrabă negative. „În război trebuie să fii mereu pregătit. Oamenii de aici iau cât se poate de în serios un atac chimic”.  Mulți și-au luat deja măști de gaze, știu că trebuie să-și sigileze ferestrele, să nu aducă nimic de afară în apartamente, să-și arunce hainele purtate în aer liber și să se spele cât mai bine. Sunt instrucțiuni oficiale. „Bine, e doar o speranță că vei avea timp să ajungi în casă”. 

Dacă am spune că, de cinci săptămâni, viața Mariei s-a schimbat radical, acesta ar fi un eufemism gogonat. De fapt, ea e instalată într-o altă realitate, pe care nu și-a dorit-o, pentru care nu s-a pregătit și n-a provocat pe nimeni. Dar armata țării vecine a ales să atace. Și, de atunci, Maria n-a mai văzut niciun serial TV, n-a mai citit nicio carte, n-a mai putut să asculte muzică. 

„Tot ce vreau este să adun informații și să le dau mai departe. Simt că rolul meu e aici.” În ciuda multor scenarii sumbre, a milioanelor de oameni care au plecat, a atacurilor tot mai dese asupra orașului, Maria crede că Harkov nu va ceda. Iar ea vrea să-l ajute să nu devină un oraș-fantomă. „Suntem pregătiți, orice ar fi”. 

#Război #Ucraina #Hrakov #interviu